Social democrații vrânceni vor relua campania „Din grijă pentru ochii tăi”, demarată și susținută de președintele Marian Oprișan și organizația PSD Vrancea. Campania se va derula în parteneriat cu firma Lent Optik, în perioada 25-30 iulie, între orele 9.00-16.30, la sediul PSD Vrancea din bulevardul Republicii, nr. 13 și în municipiul Adjud, în incinta Hotelului Trotuș, de luni până vineri, între orele 09.00-16.30. Secretarul general al PSD Vrancea, Dragoș Bîrlădeanu a declarat că această campanie inițiată de președintele organizației PSD Vrancea, Marian Oprișan, a fost un succes și din acest motiv va fi reluată. „Persoanele care doresc să facă aceste consultații gratuite o pot face la sediul central al PSD Vrancea. Campania se va derula și în municipiul Adjud, în incinta Hotelului Trotuș”, a precizat Dragoș Bîrlădeanu.
Vă reamintim că peste trei mii de vrânceni și-au verificat tensiunea și au efectuat consultații optometrice în cadrul campaniei „Din grijă pentru ochii tăi”, în anii trecuți. „În cadrul campaniei «Din grijă pentru ochii tăi», demarată și susținută de președintele Marian Oprișan și organizația PSD Vrancea, care a avut loc în anii trecuți, câteva mii de persoane au efectuat consultații optometrice”, a spus secretarul general al PSD Vrancea.