În comuna Dumitrești se lucrează de zor la asfaltarea drumurilor comunale. În acest moment, conform datelor furnizate de primarul Petrică Dogaru, se asfaltează porțiunea de drum comunal din satul Motnău, rămasă din toamna anului 2016. Aici, lungimea totală a drumului ce urmează să fie gata este de 3,1 kilometri și pleacă de la intersecția cu DN 2 N până în punctul Ionel Militaru. Cât privește asfaltarea celuilalt drum comunal, respectiv Dumitrești – Giurcari, lungimea șoselei este de 4 kilometri, iar lucrările vor demara în perioada următoare. Finanțarea asfaltării celor două drumuri comunale este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar banii alocați însumează șase milioane de lei fără TVA. „Eu sunt pe teren și pot să spun că pe drumul de la Motnău s-a început din capul satului de la Ionel Militaru și s-a ajuns la biserica din sat cu o bandă. Pe cea de-a doua bandă se urcă spre biserică și se va continua până se va uni cu prima porțiune asfaltată de la Ruginoasa. Lucrurile vor merge bine deoarece am toate asigurările de la firma care se ocupă de acest lucru. Vom sări peste alunecarea de teren, se va face legătura cu asfaltul turnat în toamnă și apoi vor veni cu startul al doilea. După aceea ne vom muta în satul Giurcari unde la fel avem de asfaltat, iar concomitent se va lucra și la șanțurile de scurgere a apei”, a spus primarul Petrică Dogaru.
Edilul a mai precizat că are în proiect asfaltarea a încă 4,5 kilometri de drum comunal pentru care se străduiește să găsească finanțare, iar anul viitor să treacă la treabă. „Oamenii sunt foarte mulțumiți de lucrare, atât de calitatea asfaltului, cât și de utilitatea asfaltării drumurilor din Motnău și Giurcari. Eu spun că prin aceste demersuri ale noastre se îmbunătățesc condițiile de trafic, satele vor arăta mult mai bine și este un pas semnificativ spre civilizație”, a mai spus primarul.