Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

VIDEO : Filmele „Sieranevada”, de Cristi Puiu și „Câini”, de Bogdan Mirică – proiectate la Festivalul „Anonimul”


Filmele „Sieranevada”, de Cristi Puiu și „Câini”, de Bogdan Mirică vor fi proiectate la Festivalul Internațional „Anonimul”, ce se va desfășura între 8 și 14 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, informează un comunicat al organizatorilor transmis luni AGERPRES. Acțiunea filmului „Sieranevada” este plasată la trei zile de la atentatul din redacția publicației pariziene Charlie Hebdo și la patruzeci de zile de la moartea tatălui lui Lary. Bărbatul urmează să își petreacă ziua de sâmbătă la comemorarea celui dispărut. Întrunirea de familie nu se derulează însă conform așteptărilor: discuțiile sunt aprinse și diferențele de opinii nu întârzie să apară. Din distribuția celui mai nou film semnat de Cristi Puiu fac parte Mimi Brănescu, Judith State, Bogdan Dumitrache, Dana Dogaru, Sorin Medeleni și Ana Ciontea. „Sieranevada” va rula în cinematografele din România din 9 septembrie.

    „Câini”, filmul de debut al lui Bogdan Mirică, va fi de asemenea proiectat la „Anonimul” în prezența unei părți din echipă. Recompensat cu Premiul FIPRESCI pentru secțiunea Un Certain Regard la Cannes 2016, filmul urmărește povestea lui Roman, un tânăr de la oraș care ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. Din distribuție fac parte Dragoș Bucur, Gheorghe Visu și Vlad Ivanov. „Câini” va rula pe marile ecrane din România din 23 septembrie. Paul Negoescu revine la „Anonimul” cu cel de-al doilea lungmetraj al său, „Două lozuri”, în distribuția căruia se regăsesc Dorian Boguță, Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol. Filmul va fi lansat în cinematografe pe 7 octombrie.
    Scurtmetrajele „Ninel”, în regia lui Constantin Popescu și „Oase pentru Otto”, în regia lui Matei Lucaci-Grunberg, după un scenariu semnat de Lia Bugnar, vor fi de asemenea proiectate în cadrul Serii Filmului Românesc. „Anonimul” 13 va prezenta și filme care au fost distribuite în cinematografele din România în acest an: „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, „Dublu”, lungmetrajul de debut al regizoarei Catrinel Dănăiață, și „Bypass”, în regia lui Nap Toader. Coproducția românească „Miracolul din tekir” în regia Ruxandrei Zenide, precum și 14 scurtmetraje românești au fost incluse în cadrul secțiunilor competiționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?