Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Un consorțiu chinez va cumpăra browserul Opera cu 600 de milioane de dolari


Grupul norvegian Opera Software a anunțat, luni, că un consorțiu de companii chineze a cumpărat browserul de Internet Opera cu suma de 600 de milioane de dolari, după ce oferta de 1,2 miliarde de dolari pentru întreaga companie norvegiană a eșuat, transmite AFP. Într-un comunicat remis bursei de la Oslo, Opera Software a precizat că un consorțiu de companii chineze condus de fondul de private equity Golden Brick Capital Management va prelua versiunile de desktop și dispozitive mobile ale browser-ului de Internet Opera, precum și o serie de aplicații, dar nu și diviziile de televiziune, media și jocuri ale Opera Software. Din consorțiul de companii chineze fac parte și producătorul de jocuri Kunlun Tech, precum și furnizorii de soluții de securitate pe Internet Qihoo 360 Technology.
    Această tranzacție a fost anunțată simultan cu eșecul ofertei de 1,2 miliarde de dolari pentru întreaga companie Opera Software. Compania norvegiană nu a oferit un motiv pentru eșecul acestei oferte lansată în luna februarie, precizând doar că nu a reușit să obțină toate aprobările necesare din partea autorităților de reglementare până la termenul limită de 15 iulie. Opera Software a fost înființată în 1994 ca o companie de proiect de către operatorul norvegian de telecomunicații Telenor AS, iar în 1995 a devenit o companie de sine stătătoare. Compania susține că browserul său Opera este utilizat de peste 350 milioane de consumatori din întreaga lume. Potrivit datelor furnizate de firma de cercetare de piață NetMarketShare, luna trecută, Opera ocupă locul patru în topul celor mai utilizate browsere pentru dispozitive mobile, după Google Chrome, Safari și Android Browser, iar în topul browserelor pentru computere desktop ocupa locul șase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?