Numele rapperului american Pitbull este scris acum pe celebra Alee a Celebrităților din Hollywood. Rapperul a primit steaua cu numărul 2.584 pe Hollywood Walk of Fame vineri, ceea ce onorează o carieră ce a produs hituri No. 1 în mai mult de 15 de țări, vânzarea a mai mult de 70 de milioane de single-uri și a 6 milioane de albume și peste 9 miliarde de vizualizări online ale clipurilor sale, informează NBC Los Angeles. Muzicianul, născut la 15 ianuarie 1981 în Miami, pe numele real Armando Christian Perez, și-a îndreptat atenția spre rap după terminarea liceului. Și-a lansat primul său album, „M.I.A.M.I”, în 2004. Acesta a fost urmat în 2006 de „El Mariel” și „The Boatlift” în 2007. Al patrulea album al lui Pitbull, „Rebelution”, lansat în 2009, a inclus primul său cântec popular la nivel internațional „I Know You Want Me”, care a ajuns pe locul al doilea în Billboard Hot 100.
Albumul „Planet Pit” lansat în 2011 a debutat pe locul al șaptelea în Billboard Top 200 și a inclus unul dintre single-urile cel mai bine vândute din toate timpurile, „Give Me Everything”. Acesta s-a vândut în mai mult de 8 milioane de exemplare și a fost certificat ca cvintuplu-platină de către organizația profesională a industriei muzicale de discuri din Statele Unite (Recording Industry Association of America). Unul dintre albumele sale în limba spaniolă, „Dale”, lansat în 2015, i-a adus anul acesta lui Pitbull un premiu Grammy pentru cel mai bun album rock latino, urban sau alternativ.
Rapperul a fost ales de către Federația Internațională de Fotbal (FIFA) și de casa de discuri Sony Records pentru a scrie și înregistra imnul oficial al Cupei Mondiale 2014, ”We Are One (Ole Ola)”, cu Jennifer Lopez și Claudia Leitte.