Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO : Veștile Bibliovacanței!


Au trecut două săptămâni de la debutul acestei ediției a VIII-a a Bibliovacanței, organizată la Secția pentru copii și tineret „Oana-Diana Renea” a Bibliotecii Județene Vrancea. În acest timp copiii au petrecut clipe minunate și antrenante în mijlocul cărților,  alături de bibliotecari, prieteni, voluntari și cadre didactice. Potrivit comunicatului de presă trimis redacției noastre, Secția pentru copii și tineret „Oana-Diana Renea” este vizitată săptămânal de aproximativ 600 de utilizatori care doresc să împrumute cărți, iar din aceștia aproximativ 200 de copii beneficiază săptămânal de cele cinci cluburi de vacanță gratuite, aflate în derulare până la sfârșitul lunii august. „Cei mici au cunoscut personaje și lecturi noi, au călătorit în lumea filmelor pentru copii, au conversat în engleză, au alergat, au dansat, au cântat, au construit și multe alte lucruri interesante și antrenante. S-au bucurat să  descopere că aici te poți simți ca acasă, poți să îți faci prieteni, să te distrezi, să desenezi, să decupezi, să dansezi și în același timp să înveți lucruri interesante în fiecare zi”, se detaliază în comunicat.

    Cluburile gratuite organizate în cadrul ediției a VIII-a a îndrăgitului program Bibliovacanța au început pe 4 iulie și se vor desfășura până la data de 29 august a.c., pe două grupe de vârstă, și anume 6-10 ani și 11-14 ani. Activitățile acestor cluburi sunt susținute de cadre didactice, elevi voluntari și bibiliotecari care antrenează imaginația, curiozitatea și spontaneitatea copiilor, transformând sălile și grădina de vară a bibliotecii într-un loc de petrecere a timpului liber în mod creativ și educativ.
„Mulțumim tuturor celor care au înțeles că biblioteca  este o casă a tuturor celor care vor să învețe și că educația este un proces continuu la care putem contribui  împreună și amintim aici elevii și studenții care fac voluntariat la bibliotecă și care formează o frumoasă echipă: Alexandra Cătănoiu, Florentina Dănilă, Ramona Filimon, Codrin Ghidiu, Monica Ghimpu, Ana Maria Ifrim, Ioana Moldoveanu și Ana Maria Mândroiu”, a declarat bibliotecar Maria Cristina Olaru, coordonatorul Secției pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?