Cei 23 de agenți de poliție noi vor depune jurământul luni. Aceștia provin din sursă externă, iar în această primăvară au trecut cu succes examenele susținute la nivel național. După depunerea jurământului solemn, agenții își vor putea lua posturile în primire, acolo unde au fost repartizați.
Toți cei 23 de agenți vor ajunge în cadrul structurilor de ordine publică din mediul rural, unde vor aduce un plus de siguranță comunității din care vor face parte. „Luni, 11 iulie 2016 va avea loc jurământul a 23 de noi agenți de poliție. Ceremonia se va desfășura la sediul Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea. La data de 1 iulie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea și-a mărit efectivul cu 23 de polițiști încadrați din sursă externă, ca urmare a concursului organizat la nivel național în această primăvară. Cei 23 de agenți de poliție vor întări rândurile structurilor de ordine publică din mediul rural, cu scopul de a răspunde cu promptitudine nevoilor comunității”, a declarat subcomisar Bogdan Toader (FOTO), purtător de cuvânt al IPJ Vrancea.