Interpretul american de rap Jay Z a lansat o nouă melodie, distribuită prin platforma digitală de streaming Tidal, în care abordează tematica brutalității poliției americane la adresa afroamericanilor, scriu The Hollywood Reporter și theverge.com.
Cântecul este primul lansat după câțiva ani de pauză ai artistului. În 2013 Jay Z și-a lansat ultimul album, ”Magna Carta … Holy Grail”. Lansarea de joi a avut loc pe fondul a două incidente tragice în urma cărora Philando Castile, 37 de ani, și Alton Sterling, 32 de ani, au fost împușcați mortal de poliție în Falcon Heights, Minnesota, și Baton Rouge, Louisiana.
Soția lui Jay Z, interpreta de R&B Beyonce, a îndemnat joi pe site-ul său de internet să fie luată atitudine față de brutalitatea poliției și a cerut ca la spectacolul său din Glasgow să fie ținut un moment de reculegere pentru cei doi afroamericani uciși.
Potrivit The Hollywood Reporter și Billboard.com, într-o declarație transmisă concomitent cu lansarea melodiei, Jay Z menționează că acest cântec a fost realizat cu cel puțin un an în urmă. Lansarea melodiei are loc într-un moment dificil în Statele Unite, după ce la Dallas au fost împușcați mai mulți polițiști cu prilejul unui protest „Black Lives Matter”.