Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

CNAS: Semnarea actelor adiționale la contractele cu furnizorii de servicii medicale se derulează normal


Procesul de semnare a actelor adiționale la contractele caselor de asigurări de sănătate din teritoriu cu furnizorii de servicii medicale se derulează în mod normal, informează CNAS. Conform raportărilor centralizate de CNAS, până în data de 30 iunie la ora 16,00 s-au semnat 89% dintre actele adiționale, iar semnarea va continua pe parcursul zilei de vineri, se arată într-un comunicat transmis vineri.
Potrivit CNAS, pentru asistența medicală primară au fost 9.955 de acte adiționale încheiate la sfârșitul lunii iunie, pentru medicamente cu și fără contribuție personală în ambulatoriu — 3.988, pentru asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice — 2.570, pentru medicină dentară — 2.395, pentru dispozitive medicale în ambulatoriu — 1.918, pentru asistența medicală paraclinică — 1.583.
Posibilitatea prelungirii contractelor existente prin acte adiționale este reglementată în art. 259 pct. (1) din Legea 95/2006 republicată și în art. 169 din HG 161/2016, precizează CNAS. „Chiar dacă reprezintă o prelungire cu 30 de zile a vechilor contracte cu furnizorii de servicii medicale, actele adiționale sunt întocmite cu respectarea noului Contract-Cadru și a normelor de aplicare a acestui act normativ, iar acordarea de servicii medicale către asigurați se face, de asemenea, cu respectarea noii legislații, intrată în vigoare în data de 1 iulie 2016”, susține CNAS.
Pe parcursul lunii iulie vor fi semnate noi contracte cu furnizorii de servicii medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?