De sub umbra seriozității responsabile a tinereții, în ochii Feliciei mai strălucesc încă, vesele, franchețea și entuziasmul copilăriei! Și place! Plac și gesturile sale reținute, dar grațioase. Place felul în care-și ține mâinile, cuminți, în poală, felul în care-și ține picioarele atunci când se așează, timiditatea involuntară cu care-și netezește din când în când fusta… Și suprinde momentul de tăcere care precede orice răspuns pe care-l are de dat, semn că îl cântărește bine în minte.
Toate acestea, și încă altele, te-ar face să crezi că e o domnișoară crescută și educată de o familie cu mari pretenții, în care abaterile de conduită nu au fost niciodată permise… Dar nu! Felicia este tânăra de excepție crescută și educată în sistemul vrâncean de Protecția Copilului încă de când avea doar șase ani! Doar șase ani, o mamă alcoolică, un tată la fel și o bunică despre care Felicia este convinsă că i-a rămas, până în ziua de azi, îngerul păzitor… I se umezesc ochii când vorbește despre ea. Îi tremură glasul și i se încălzește inima la amintirea celei care a constituit unicul sprijin în frageda sa copilărie… „Bunica a zăcut vreo două săptămâni la pat înainte să moară. Și îmi tot spunea «Oricât de greu ți-ar fi pe lumea asta, să nu îți balsfemiezi părinții! Așa cum au fost ei». Am ascultat-o și așa am făcut toată viața. Eram prea mică atunci când a murit, nu prea știam eu ce se întâmplă…. Dar după înmormântare am stat cu tata o noapte întreagă acolo, în cimitir, la mormântul ei, peste pământul ăla rece și am plâns. Doamne, cât am plâns… Este cea mai tristă amintire a mea. Bunica a fost cea mai bună ființă din lume, cu ea stăteam tot timpul, că mama m-a părăsit… Ea m-a îngrijit, ea mă apăra de tata când venea beat și sărea la bătaie… Și pe ea o bătea tata, țin minte că m-am băgat odată între el și ea și am primit o palmă groaznică de la tata… Numai după bunica stăteam, iar după ce a murit, cei de la Primărie au anunțat Protecția Copilului și așa am ajuns în sistem”, povestește Felicia.
Șansa unei noi familii!
Și pentru început a fost dusă în fostul Cămin de Copii de la Odobești, unde a rămas, zice, timp de două săptămâni. Era doar o fetiță de șase anișori, un copilaș speriat, smuls din lumea sa din care dispăruse și bunica, și mama, dar în care mai rămăsese totuși un tată pe care, așa cum era, îl iubea! „Era prima oară când mă despărțeam de tata. A fost violent și cu mine și cu bunica, dar eu îl iubeam, că era tata. Și știu că și el ținea la mine… Despărțirea a fost foarte dificilă… Am avut totuși noroc, pentru că nu am rămas la Casa de Copii, am fost dusă la o familie, la asistent maternal, la Mera, unde am rămas până când am împlinit 15 ani”, spune Felicia.
Perioada petrecută acolo, în casa asistenților maternali de la Mera, a fost una în care, într-adevăr, a simțit ce înseamnă cu adevărat grija părintească și cum este o familie adevărată. Nemăsurată este dragostea și recunoștința pe care Felicia le-o poartă celor cărora astăzi le spune „mamă” și „tată”, oameni care au înconjurat-o cu dragoste, care au știut să fie și fermi și blânzi, și care au învățat-o toate lucrurile care îi sunt necesare unui om în viață. Și nu numai! „Au fost oameni foarte buni cu mine. Aveau și ei trei copii, dar erau mari. Mai venise la un moment dat un băiețel, care era foarte bolnăvior și a trebuit să plece… Apoi alt băiat, tot în plasament, care e și acum la ei. A venit când aveam eu 9 ani, era micuț, aveam și eu grijă de el… Mama și tata au pus mare preț pe educația mea, m-au învățat ce înseamnă noblețea, respectul… Știu că m-au iubit mereu, m-au apărat, m-au sprijinit… Nu au făcut niciodată diferențe între copiii lor și mine. Și acum ținem legătura, mă duc la ei, vorbim la telefon. Și acum spun că acolo e «acasă»”, a povestit Felicia.
De la această mamă și tată, copila a învățat tot ce trebuie să învețe un copil de la părinții lui. Și foarte important a fost, mărturisește, că a fost ajutată să deprindă o serie de abilități care i-au prins excelent în momentul în care a trebuit să plece la liceu. „M-au pus și la treabă, am învățat să fac curățenie, să îmi spăl lucruri, chiar și să gătesc alături de mama. Aveam grijă și de băiețelul mai mic când ei aveau treabă și plecau de acasă, și tot ce am învățat mi-a prins foarte, foarte bine după ce am plecat de la ei”, a spus tânăra.
Tot acolo a învățat și a simțit ce înseamnă apartenența la o familie și cât de mult contează să fi apărat, sfătuit, încurajat, apreciat! „Școala generală am făcut-o la Mera. Trebuie să recunosc că uneori, copiii de acolo mă necăjeau, erau reticenți față de mine, mă marginalizau. Așa că veneam uneori de la școală și le spuneam că colegii nu mă înțeleg. Dar părinții mei știau cum să mă liniștească, îmi spuneau mereu «stai liniștită, tu ești specială, față de ei, colegii mei adică, tu ai ceva special»…”, a povestit Felicia. Și chiar are ceva special: steluța sa norocoasă!
Străduința și frământările anilor de liceu
Plecarea de la Mera la liceu, la Focșani, a fost încă o despărțire pe care a resimțit-o ca fiind extrem de dureroasă. Se despărțea de familia care a ocrotit-o de la 6 la 15 ani! Luase la Liceul nr. 2 „Gheorghe Asachi” și a fost cazată la internat, alături de alte colege ocrotite tot în sistemul de Protecția Copilului. Dintr-o dată, s-a trezit ruptă de intimitatea camerei sale de la Mera și pusă să trăiască într-o cameră de internat cu multe alte fete ca și ea, cazate acolo. „A fost greu pentru mine în momentul acela, plecam acasă (la Mera, la părinții profesioniști – n.r.) aproape în fiecare săptămână. La un moment dat, cred că prin a patra săptămână, le-am dat telefon părinților și le-am spus că dacă nu vin la mine, mă arunc pe geam! Nu puteam să mă obișnuiesc cu colegele, erau tot din sistem, dar au avut altă educație, nu mă puteam integra… Părinții au venit, mi-au explicat că trebuie să merg la liceu pentru că e o portiță spre un viitor mai bun, care îmi deschide drumul pentru a merge mai departe. Și au avut dreptate!”, a spus Felicia.
După doi ani făcuți la Liceul nr. 2, a simțit că trebuie să schimbe ceva în viața ei, că nu e făcută pentru acel profil, așa că a ales să se mute la Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” din Focșani. „Îmi plăcea arta, sculptura, artele vizuale, vroiam să fac profil uman, simțeam chemare către asta. M-am mutat, și clasele a X-a și a XI-a le-am făcut acolo. Totodată, m-am mutat la Modulul Familial «Forget me not» din Focșani, alături de ceilalți copii din sistem. M-am atașat de toți profesorii din liceu, profesori foarte buni, dedicați. Cu colegii a fost ceva mai bine, chiar dacă și acolo simțeam o oarecare răceală din partea lor. Dar poate că nu ei erau de vină ci eu, pentru că nu eram foarte sociabilă. Dacă au văzut că nu prea vorbesc, și-au format grupurile lor„, a mărturisit Felicia.
Emoțiile examenului de Bacalaureat au fost extrem de mari, cu atât mai mari cu cât ultimul an de liceu a însemnat și prima dezamăgire în iubire. Însă, spune tânăra, a contat extrem de mult și îi poartă multă recunoștință asistentului social Fănica Rotaru, de la Modulul „Forget me not” pentru exigența de care a dat dovadă. „Tot timpul, dar tot timpul era cu gura pe noi: învățați, învățați, învățați! Nu ne lăsa nicio clipă! Atunci poate că nu mi-a plăcut, nici mie nici colegilor, dar fără ea nu am fi reușit! Acum văd câtă dreptate a avut!”, a spus Felicia.
Totul a trecut, astfel, cu bine. Nota de la Bacalaureat a fost destul de mare pentru ca Felicia să se vadă admisă la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specializarea „Istorie și Relații Internaționale”. Și odată cu această reușită, pentru ea începea o nouă etapă a vieții!
„Vreau să termin facultatea, să fac master și doctorat”
A visat că într-o zi va deveni studentă în Iași, neapărat în Iași, după ce a vizitat orașul într-o excursie la care a participat într-unul din anii anteriori. Locuiește la căminul C8, alături de alte colege, își gătește în bucătăria de pe palier – „Vedeți cât de bine mi-a prins că m-a învățat mama (asistenta maternală de la Mera – n.r.) să gătesc, să mă gospodăresc” – și învață, învață, învață știind că doar așa își poate atinge visul. „Acum, în vacanță, o să stau tot în Iași, am o școală de vară la Biblioteca Central-Universitară. Fac practică și în același timp mă pregătesc pentru licența de la anu. Mai sunt studenți care fac asta. Aș fi vrut să-mi găsesc ceva de lucru, dar nu-mi permite programul facultății, că am cursuri și dimineața și după-amiaza. Oricum, pot spune că mă descurc, cazarea este plătită de DGASPC Vrancea, pentru mâncare primesc 500 de lei lunar tot de aici, mai primesc 56 de lei la două luni bani de buzunar și am și o bursă socială de 280 lei lunar. Pe transport nu cheltui, fiindcă facultatea e foarte aproape de cămin… Mă descurc”, a spus Felicia.
Când are nevoie de o vorbă bună, de un sfat sau pur și simplu i se face dor, sună acasă. Acasă la părinții ei de la Mera. „Mă cunosc dacă am pățit ceva de cum deschid gura. Dar tot ei știu să mă liniștească”, zice. Iar la anu, după ce-și va da licența, dorește să se înscrie la master. „Mi-ar plăcea în domeniul economic, politic… Istoria se axează foarte mult pe politică și relații internaționale, iar domeniul economic mă pasionează. Apoi aș vrea să fac și doctoratul. Sunt o persoană foarte severă cu mine însămi, trebuie să reușesc! Iar pe viitor, mă văd lucrând cu copii, să lucrez într-un domeniu cu implicare socială”, a spus Felicia.
„Școala este foarte importantă, asta ar trebui să știe toți copiii”
Felicia este convinsă că dacă soarta n-ar fi dus-o sub ocrotirea sistemului vrâncean de Protecția Copilului, devenirea ei ar fi fost cu totul alta. Faptul că a crescut în siguranță, că a găsit aici oameni profesioniști, ba chiar și părinți care i-au insuflat valori morale, i-au dezvoltat voința, respectul de sine, abilitățile pentru o viață independentă și au ajutat-o să-și desăvârșească educația, a adus-o azi în situația onorabilă în care este. „Mulți dintre copiii care sunt în sistem spun că la ce bun să învețe, că asta nu îi ajută cu nimic, mai bine se duc să muncească și au bani. Ei spun că sistemul nu îi ajută cu nimic. Dar nu este deloc așa! Îți oferă de la posibilitatea să ai ce mânca, până la a merge la facultate, să-ți croiești un drum în viață. Spun unii că nu fac nimic cu facultatea, dar poate nu este chiar așa, școala îți deschide perspectivele și cine știe ce oportunități se ivesc în viață! Am cunoștințe care trăiesc în familii cu părinții lor care nu îi pot susține la facultate, deși ar vrea să meargă. Pe când noi suntem susținuți de Protecția Copilului, numai să învățăm! Mie mi-a făcut mult bine, și sunt foarte recunoscătoare! Dacă nu ajungeam în sistem, cred că aș fi fost și victimă a violenței, aș fi fost și măritată la vârsta asta și aș fi avut și cine știe câți copii…”, spune, cu realism, Felicia.
O carieră, o familie și doi copii = planuri de viitor
Întreaga ființă a Feliciei radiază! Se vede de la distanță că este mulțumită de ceea ce a realizat și se citește entuziasmul cu care privește spre viitor! O întreb ce i-a lipsit cel mai mult în viața ei de copil instituționalizat. „Adevărata mea familie”, îmi spune. „Stăteam odată în parc, aici, în Focșani, și vedeam părinți tineri cu copii de mână, râdeau, se jucau… Și mă întrebam de ce nu am putut avea adevărata mea familie… I-am revăzut și pe tata și pe mama. Amândoi sunt singuri, fiecare în altă parte, dar beau în continuare… Dar cred că asta mi-a lipsit, și mă refer la perioada cât eram mică, la prima copilărie… În rest, nu mi-a lipsit nimic. Îi iubesc din suflet pe mama și tatăl meu de la Mera. Nu-mi doresc haine sau cine știe ce alte lucruri. Dacă e să-mi doresc cu adevărat ceva, ar fi carnetul de conducere și o mașină pe care s-o conduc!”, spune, râzând. O să le aibă cândva, fără îndoială! Determinarea sa de a reuși în tot ce își propune este evidentă! Și mai are o dorință, în afară de reușita în carieră: să-și întemeieze o familie. Și să aibă doi copii. „Unul al meu și celălalt înfiat! Îmi doresc asta din tot sufletul. Ca să pot da și eu unui copil dragostea și grija care mi s-au dat mie…”, zice.
De un an și ceva, Felicia are un prieten bun, la rândul lui student în ultimul an de master. Tânărul a îndrăgit-o la fel de mult cum l-a îndrăgit ea. Se iubesc, se respectă și se apreciază reciproc și, spune tânăra, pentru el nu a fost niciun impediment faptul că ea provine din sistemul de protecția copilului. Dimpotrivă, s-a considerat o persoană foarte norocoasă să își găsească o iubită atât de realistă, atât de „cu picioarele pe pământ”. „Vorbim de un an și trei luni dar ne știm de doi ani. Nu e zi în care să nu ne fi văzut în tot acest timp. El a făcut Facultatea de Chimie, apoi două mastere în paralel și dorește să facă doctoratul pe ingineria materialelor. Are posibilitatea să îl facă în America, eu i-am spus că nu e nicio problemă din partea mea. Vom vedea ce va fi”, a spus Felicia.
Cu siguranță va fi bine, am spune noi! Pentru că Felicia, tânăra care la 6 ani a trebuit să ia viața de la capăt, a reușit să demonstreze că dacă vrei, poți, chiar dacă crești și te dezvolți în sistemul de Protecția Copilului. Mai exact, în sistemul vrâncean de Protecția Copilului, apreciat ca fiind cel mai eficient din țară!
DGASPC Vrancea, apreciat ca fiind cea mai eficientă instituție de protecția copilului din România
Marți 28 iunie 2016, la Centrul de Copii al Fundației Metropolis din București a avut loc lansarea Consiliului Tinerilor Instituționalizați. La eveniment au participat tineri instituționalizați, precum si reprezentanți ai Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Autoritații Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție și reprezentanti ai DGASPC-urilor din țară.
Delegația județului Vrancea a fost reprezentată de către Felicia Giurgea, studentă în cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, și Alin Dobre, student în cadrul Universității Tehnice de Construcții București. „Consiliul Tinerilor Instituționalizați este primul organism privat care va avea rol consultativ și care le va oferi tinerilor posibilitatea de a se implica în mod activ în problemele pe care le întâmpină în sistemul de protecție, iar scopul acestuia este de a apăra drepturile copiilor și tinerilor aflați în sistemul de protecție specială, de a combate discriminarea acestora, abuzurile împotriva copilului, de a veni în ajutorul instituțiilor privind informarea copilului și a tânărului cu privire la drepturile lor, de a-i ajuta, printr-un program de includere socială post-instituționalizare, să se integreze în societate și de a ajuta la modificări privind platforma legislativă care să vină atât în ajutorul instituțiilor de protecție a copilului, cât și în ajutorul copiilor și tinerilor instituționalizați”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției noastre de conducerea DGASPC Vrancea.
Consiliul Tinerilor Instituționalizați s-a înființat în baza proiectului „Eu, Tu, El, Ea – Noi ne reprezentăm!”, proiect al Asociației „Desenăm Viitorul Tău”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, un program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și sponsorizat de Raiffeisen Bank. Întâlnirea a fost deschisă de Vișinel Bălan, președinte al Asociației Desenăm Viitorul Tău, inițiatorul cercetării Raportul privind Eșecul Post-Instituționalizare, cu o prezentare în cifre și povești, a imaginii condiției copiilor și tinerilor din centrele de plasament. De asemenea, tot în prima parte a deschiderii, Ionuț Nicolae, președintele Consiliului Tinerilor Instituționalizați, a prezentat Manifestul Copiilor și Tinerilor Instituționalizați și Post-Instituționalizați.
Manifestul și-a propus să scoată în evidență soluțiile de îmbunătățire a sistemului de protecție specială, propuneri privind reforma legislativă, implicarea autorităților naționale și internaționale în vederea îmbunătățirii calității vieții copiilor abandonați și/sau aflați în situații de risc social major și soluții privind prevenirea abandonului școlar. „Ne simțim onorați fața de intervenția în plen a domnului Vișinel Bălan, Președintele Asociației «Desenăm Viitorul Tau», care a afirmat, urmare a monitorizării gradului de satisfacție a beneficiarilor din toate DGASPC- urile din țară, că DGASPC Vrancea este, în opinia sa, cea mai eficientă instituție de protecție a copilului la nivelul țării„, se subliniază în comunicat.
