Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor (SPCEP) Vrancea rămâne fără șef și asta deoarece cel care se află la conducerea instituției iese la pensie. După o lungă activitate la Evidența Populației, Neculai Cojocaru a decis că a sosit vremea să se dedice mai mult timp familiei și pasiunii sale, agricultura.
Șeful de la SPCEP Vrancea spune că se desparte cu greu de colectivul din care a făcut parte, dar că lasă în urma sa oameni bine pregătiți profesional, cu aplecare și înțelegere față de cetățeni. „Mai sunt doar câteva zile până când voi ieși la pensie. Este pentru mine un moment de bucurie, dar și de tristețe, deoarece mă despart de colegii cu care am lucrat mulți ani de zile, oameni care au fost a doua familie pentru mine. Oricum, abia aștept să-mi dedic mai mult timp familiei, în special nepoților, și să fac ceea ce doresc de foarte mult timp, ceea ce pentru mine este o adevărată pasiune: agricultura. Am câteva utilaje agricole, am pământ, dorință și voință este, așa că nu-mi rămâne decât să mă apuc de treabă”, ne-a declarat Neculai Cojocaru.