Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Focșănenii, invitați la o dezbatere publică despre viitorul transportului public


Focșănenii sunt invitați, mâine dimineață, ora 9.30, la ședința de consultare publică organizată la Primăria Focșani pentru prima etapă a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD). În această întâlnire vor fi prezentate obiectivele acestui document strategic, principiile de planificare urbană integrată care vor fi aplicate dar și categoriile de date care vor fi utlizate pentru întocmirea planului. „Primăria Municipiului Focșani invită cetățenii, instituțiile, organizațiile și societățile comerciale cu activitate relevantă în domeniul mobilității să participe la această acțiune!”, se arată într-un comunicat de presă al municipalității. PMUD este un document strategic care va fi elaborat de Primăria Focșani, un document promovat de Comisia Europeană, prin Planul de acțiune pentru mobilitate urbană (2009) și Cartea albă a transporturilor (2011).
    Europenii consideră că este un nou concept de planificare capabil să se adreseze provocărilor și schimbărilor legate de transport din zonele urbane într‐un mod mai sustenabil și integrativ. „La nivel național, prin Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, actualizată în anul 2013, Planul de Mobilitate Urbană constituie parte componentă a Planului Urbanistic General al unei localități. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Focșani va reprezenta cadrul suport al proiectelor de transport urban pentru care Primăria Municipiului Focșani urmează să acceseze finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.1 «Promovarea strategiilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritoriu, în particular zone urbane, inclusiv promovarea planurilor sustenabile de mobilitate urbană și a unor măsuri relevante pentru atenuarea adaptărilor»”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Focșani.
    Administrația locală arată că PMUD are ca obiectiv principal crearea unui sistem de transport urban durabil și modern, care să susțină dezvoltarea economică prin creșterea accesibilității pentru populație și pentru transportul de mărfuri. Acest nou concept pune „un accent deosebit pe implicarea cetățenilor și a tuturor actorilor din mediul socio-economic, pe coordonarea politicilor între sectoare (transport, utilizarea teritoriului, mediu, dezvoltare economică, politici sociale, sănătate, siguranță etc.) și între diferitele niveluri de autoritate publică”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?