Durata concediului de odihnă anual nu mai este condiționată de durata concediului pentru incapacitate temporară de muncă. Bugetarii au dreptul la concediu de odihnă chiar dacă au lipsit un an întreg de la muncă pe baza unui concediu medical sau al unui concediu fără plată, luat pentru interese personale. Acest lucru este reglementat de un nou act normativ, și anume Hotărârea Guvernului nr. 411/2016 pentru abrogarea art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 452 din 16 iunie 2016.
Articolul abrogat prin HG nr. 411/2016 specifica faptul că „salariații care au lipsit de la serviciu întregul an calendaristic, fiind în concediu medical sau în concedii fără plată (…), nu au dreptul la concediul de odihnă pentru acel an. În cazul în care perioadele de concedii medicale și de concedii fără plată (…), însumate, au fost de 12 luni sau mai mari și s-au întins pe 2 sau mai mulți ani calendaristici consecutivi, salariații au dreptul la un singur concediu de odihnă, acordat în anul reînceperii activității, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care s-a ivit lipsa de la serviciu pentru motivele prevăzute la alin. (1)”. HG 411/2016 abrogă, așadar, acest articol, drept urmare, orice bugetar care s-a aflat în concediu medical sau fără plată timp de un an calendaristic, are dreptul să beneficieze, pentru anul respectiv, și de concediu de odihnă.
Măsura a fost luată având în vedere legislația Uniunii Europene, care stabilește că salariații au dreptul la concediu de odihnă anual chiar dacă lipsesc de la muncă din cauza unor motive medicale. Totodată, aceasta este o decizie vine ca firească după ce, la începutul anului 2015, parlamentarii au modificat Codul muncii astfel încât concediul medical să nu mai afecteze durata concediului de odihnă anual.
La cât concediu de odihnă au dreptul bugetarii
Salariații din administrația publică au dreptul, potrivit Hotărârii nr. 250/1992, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, cu o durată de 21 sau 25 de zile lucrătoare, în raport cu vechimea lor în muncă. Astfel, cei cu o vechime de până în zece ani au dreptul la 21 de zile lucrătoare de concediu de odihnă iar cei cu vechime de peste 10 ani beneficiază de 25 de zile lucrătoare de concediu de odihnă.
Același act normativ mai prevede faptul că salariații din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare au dreptul la un concediu de odihnă plătit de 18 zile (dacă au o vechime de până la cinci ani), de 21 de zile lucrătoare (dacă vechimea lor este între 5 și 15 ani) și de 25 de zile (dacă vechimea în muncă a salariatului respectiv este de peste 15 ani). Pentru tinerii în vârstă de până la 18 ani, durata concediului de odihnă este de 24 zile lucrătoare, iar la stabilirea duratei acestui concediu se ia în considerare vârsta pe care acești tineri au avut-o la data de 1 ianuarie din anul calendaristic respectiv. „Personalul din activitatea de cercetare științifică atestat, încadrat în unitățile bugetare, are dreptul la un concediu de odihnă plătit, stabilit în raport cu vechimea în muncă, după cum urmează: 24 de zile pentru salariații cu o vechime în muncă de până la 5 ani; 26 de zile lucrătoare pentru salariații cu o vechime în muncă de 5-15 ani; 28 de zile lucrătoare pentru salariații cu o vechime în muncă de peste 15 ani”, reglementează HG nr. 250/1992.
În timpul concediului, care se efectuează integral sau fracționat, cu condiția ca una dintre fracțiuni să fie de cel puțin 15 zile lucrătoare, salariații au dreptul la o indemnizație. Aceasta este „calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă”, prevede Hotărârea amintită. De precizat este că media zilnică a veniturilor se stabilește în funcție de numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.
În cazul în care salariații rămân cu zile de concediu de odihnă neefectuate la momentul încetării contractului de muncă, angajatorul este obligat să le compenseze în bani. Suma respectivă este, practic, egală cu indemnizația de concediu aferentă perioadei lucrate efectiv.
Concediul fără plată: 90 de zile sau pe durată negociată cu acordul părților
Conform actelor normative în vigoare, concediile fără plată pot fi acordate și pe durate stabilite prin acordul părților, astfel încât durata poate fi mai mare decât 90 de zile, cum se acordă în următoarele cazuri: susținerea examenului de admitere la doctorat, a examenelor de doctorat sau a tezei de doctorat, în cazul salariaților care nu beneficiază de burse de doctorat; prezentarea la concurs în vederea ocupării unui post în altă localitate. Totuși, salariații mai au dreptul la concedii fără plată, fără limita de 90 de zile prevăzută în cazurile amintite mai sus, în următoarele situații: îngrijirea copilului bolnav în vârstă de 3 ani, în perioada indicată în certificatul medical – de acest drept beneficiază atât mama salariată cât și tatăl salariat, dacă mama nu beneficiază, pentru aceleași motive, de concediu fără plată; tratament medical efectuat în străinătate pe durata recomandată de medic, dacă cel în cauză nu are dreptul, potrivit legii, la indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, precum și pentru însoțirea soțului sau, după caz, a soției ori a unei rude apropiate (copil, frate, soră, părinte) pe timpul cât aceștia se află la tratament în străinătate, în ambele situații cu avizul obligatoriu al Ministerului Sănătății.
Pe durata concediilor fără plată, fie ele chiar și de un an, persoanele respective își păstrează calitatea de salariat și au dreptul și la concediu de odihnă pentru anul respectiv. Pe durata concediilor fără plată mai mari de 30 de zile lucrătoare pot fi încadrate alte persoane cu contracte de muncă pe durată determinată.
