Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO : FILTRE ale Poliției Rutiere! Autocarele și microbuzele de transport persoane, la control


Polițiștii de la rutieră au organizat vineri, între orele 6-10, un filtru la intrarea în municipiul Focșani și niciun autovehicul de transport persoane nu a scăpat de verificările efectuate de oamenii legi. Astfel de filtre au fost organizate pe raza întregului județ și vor continua și în perioada următoare. Au fost verificate 86 de autovehicule și aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, aproape jumătate dintre acestea fiind aplicate pentru un număr mai mare de persoane față de numărul de locuri stabilite în acte. Celelalte sancțiuni au fost date pentru nerespectarea traseului și a graficului de circulație, cât și pentru nerespectarea perioadei de odihnă pentru conducătorii auto. „Pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate mijloace de transport public care efectuează curse regulate și ocazionale, astăzi (vineri – n.r.), între orele 06.00 – 10.00, la nivel județean au fost instituite puncte de control în care polițiștii rutieri au verificat legalitatea transportului de persoane, respectarea traseului și a graficului de circulație cu opririle aferente, verificarea respectării capacității de transport, verificarea perioadelor de conducere și odihnă de către conducătorii auto și a existenței atestării metrologice a aparatului tahograf. În urma activităților desfășurate au fost controlate 86 de autovehicule, fiind aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 sancțiuni au fost aplicate pentru transport în autovehicul a unui număr de mai multe persoane decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare”, a declarat inspector principal de poliție Bogdan Toader, purtător de cuvânt al IPJ Vrancea.

12 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?