Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Accident cu patru morți pe DN1, în apropiere de municipiul Făgăraș


Bilanțul persoanelor decedate în accidentul care a avut loc joi pe DN 1 în apropiere de municipiul Făgăraș a ajuns la patru, iar pentru un rănit se așteaptă elicopterul SMURD pentru a fi transportat la Târgu Mureș, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Streja. Accidentul s-a produs joi după-amiază pe DN 1, între localitățile Dridif și Voila din apropierea municipiului Făgăraș, unde două autoturisme au intrat în coliziune. Inițial au fost trei persoane decedate și trei rănite, dintre care una în stare foarte gravă, fiind efectuate manevre de resuscitare la fața locului.
Pentru salvarea răniților au acționat o mașină de descarcerare, trei SMURD-uri și două ambulanțe. Din primele cercetări se pare că accidentul s-a produs din cauza unei depășiri neregulamentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?