Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Sosesc primele loturi cu ajutoarele alimentare europene


Primăriile din orașe vor începe, de astăzi, să primească pachetele cu ajutoarele alimentare europene distribuite prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Cu întârziere de un an de zile, alimentele europene vor sosi în depozitele stabilite la nivelul localităților. Graficul de livrare a pachetelor a fost stabilit împreună cu firma din București care a câștigat licitația pentru livrarea pachetelor cu alimente. În prima etapă vor fi livrate ajutoarele alimentare către orașe, urmând ca ulterior să înceape transportul alimentelor și către celelalte primării. În ceea ce privește distribuția pachetelor către beneficiari, acest lucru va fi anunțat de către fiecare primărie, în funcție de cum reușesc să actualizeze listele de beneficiari. La Focșani, viceprimarul Marius Iorga, ne-a spus că beneficiarii vor fi anunțați în timp util de către municipalitate pentru a veni să ridice pachetele cu alimente. „Am început procedurile pentru a primi pachetele cu alimente. Ulterior, vom anunța cetățenii despre data la care va începe livrarea pachetelor cu alimente. Spre deosebire de anul trecut, nu vor mai fi tichete, alimentele vor fi distribuite în baza actului de identitate”, ne-a spus viceprimarul Marius Iorga.
    Întârzierea în distribuirea pachetelor cu alimente este cauzată de introducerea unei noi categorii de beneficiari, respectiv cea a persoanelor fără venituri sau ale căror venituri nete lunare sunt de până la 450 lei/persoană/lună. Este o nouă categorie de beneficiari introdusă după ce, la nivel național, au fost identificate persoane fără venituri care nu au putut primi ajutoarele alimentare europene.
    La nivelul localităților au fost identificate locațiile care vor fi folosite de primării pentru a depozita alimentele și au fost desemnate persoanele responsabile cu gestionarea acestora. La nivelul Vrancei, Grupul județean de lucru poate efectua acțiuni de control la livrarea/recepția sau distribuția ajutoarelor alimentare. În baza rapoartelor de control, poate sesiza instituțiile
statului pentru recuperarea eventualelor prejudicii constatate, datorate lipsurilor în gestiune, distribuției neconforme către persoane neeligibile, deteriorării cutiilor cu ajutoare alimentare, degradării calității ajutoarelor alimentare prin depozitare necorespunzătoare, sustragerilor favorizate de neasigurarea unor condiții corespunzătoare de pază.
    Anul acesta, după problemele din urmă cu doi ani, au fost introduse noi reguli privind derularea POAD. Acestea se referă și la situațiile în care, după distribuirea către beneficiarii de pe listele inițiale și cele suplimentare, primăriile rămân cu stocuri de alimente. Au fost stabilite etape succesive, respectiv compensare între localități din interiorul județelor unde sunt stocuri excedentare cu cele unde solicitările eligibile nu au fost acoperite. În a doua etapă se pot face compensări între localități din județe diferite, în ambele cazuri fiind nevoie de acordul și coordonarea Instituției Prefectului.
Dacă la nivelul unei localități rămân pachete alimentare neacordate, acestea vor fi redistribuite în limita de maxim două cutii/persoană, având prioritate persoanele singure.

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?