Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

Bolnavii de la Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni, telespectatori ai Campionatului European de Fotbal


În perioada 10 iunie – 10 iulie, întreaga atenție a bolnavilor internați la Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni va fi ațintită spre Franța, acolo unde va avea loc cea de-a 15-a ediție a Campionatului European de Fotbal, pe care îl vor putea urmări pe ecranul improvizat pe terenul de sport din incinta unității sanitare. Oportunitatea de a fi la curent cu evoluția celor 24 de naționale ale continentului, printre care și România, le-a fost oferită chiar de managerul spitalului, Costel Negoescu, un împătimit al meciurilor de fotbal. „Cu ocazia acestui eveniment sportiv, am luat decizia de a achiziționa un videoproiector, iar imaginile vor fi reflectate pe o placă din așchii orientate OSB, pe care am vopsit-o în alb cu ajutorul bolnavilor. Investiția s-a ridicat la suma de 1.600 de lei, bani primiți de la Ministerul Sănătății prin programul de terapie ocupațională. Astfel, pe tot parcursul verii și nu doar în perioada Campionatului, pacienții vor putea ieși pe terenul unde este amplasată și o nocturnă, pentru a vedea știrile, dar și emisiuni culturale și educative. Consider că este o bună metodă de relaxare, cu ajutorul căreia vor mai uita de boală și de griji„, a declarat managerul Costel Negoescu.
    De altfel, prin intermediul aceluiași program de terapie educațională, în incinta spitalului a fost amenajat un parc, dar și o seră cu legume, de care se ocupă tot pacienții, sub îndrumarea unui supraveghetor, iar întreaga recoltă este prelucrată în bucătăria unității. Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni este singura unitate de profil din județ, cu adresabilitate mare, rata de utilizare a celor 135 de paturi fiind de aproximativ 100%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?