Papa Francisc a acordat duminică medalii actorilor americani Richard Gere, George Clooney și Salma Hayek, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Vatican, pentru rolul avut în promovarea activității unei fundații inspirate de Suveranul Pontif intitulate ‘Scholas Occurrentes’, ce a fost creată la 13 august 2013, informează agenția de presă DPA. Clooney a participat la eveniment împreună cu soția sa Amal, de profesie avocat. Fundația, al cărui nume înseamnă în limba spaniolă „școli care reunesc”, face legătura între tehnologie și arte având drept scop integrarea socială și cultura păcii.
Papa Francisc a creat o organizație similară în vremea în care era cardinal la Buenos Aires, dar ‘Scholas Occurrentes’ a ajuns acum să devină o fundație internațională care rezolvă probleme de sine stătător. „Valori importante pot fi transmise de celebrități”, a declarat unul dintre organizatori, Lorena Bianchetti, adăugând că actorii au fost de acord să fie ambasadori pentru unul dintre proiectele fundației din domeniul artelor, mai notează agenția DPA.