Polițiștii din Adjud au depistat, sâmbătă după-amiază, un bărbat în vârstă de 40 ani, aflat în stare de ebrietate, care conducea un autoturism prin comuna Ruginești. Oamenii legii au întocmit dosar penal pe numele șoferului. „La data de 28 mai a.c., ora 14.41, polițiștii adjudeni au depistat pe DJ 119C, în comuna Ruginești, un bărbat de 40 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice (0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat). În cauză a fost întocmit dosar penal”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea, prin intermediul unui comunicat de presă.
Sâmbătă noapte, un bărbat a fost depistat de polițiștii din Odobești, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. „La data de 29 mai a.c., ora 00.50, polițiștii din Odobești au depistat un bărbat de 38 ani, în timp ce conducea un autoturism, fiind în stare de ebrietate (0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat). În cauză a fost întocmit dosar penal”, potrivit polițiștilor vrânceni.
Luni dimineață, un alt șofer a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, deși se afla în stare de ebrietate. Bărbatul, în vârstă de 34 ani, din Adjud, a fost depistat de polițiști în comuna Homocea. Și el s-a ales cu dosar penal. „La data de 30 mai a.c., ora 06.20, pe DN 11A în comuna Homocea, un bărbat de 34 ani, din municipiul Adjud a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, fără să poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și având o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauza a fost întocmit dosar penal”, se mai arată în comunicatul IPJ Vrancea.