Oferta candidatului PNL(egal PDL): Locuri de muncă pe Marte și parc industrial suspendat

2
11054


„E ușor a scrie versuri/Când nimic nu ai a spune,/ Înșirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune”. Cât de actual este Eminescu în acest 2016 când unii candidați ar promite și luna de pe cer fiecărui focșănean, fiecărui vrâncean cu drept de vot. Este și cazul candidatului PNL(egal PDL), care a construit un gard în viața lui, după cum singur a declarat, și care acum aruncă în stânga și-n dreapta cu promisiuni electorale demne de literatura științifico-fantastică. Focșăneni, doriți locuri de muncă? Luați de la mine, fără număr, zice liberalo-pedelistul. Nu o mie, nu două, cinci mii! Cine va crea aceste locuri de muncă? Oricine, spune penelistul portocaliu, orice operator economic, orice ONG (!), instituție (!), români sau străini, iar înșiruirea ar putea continua pe logica asta cu: de pe Pământ sau de pe Marte, cu două sau șase picioare, etc., etc. Unde? Într-un parc industrial (idee furată de la președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan!), pe care candidatul PNL (egal PDL) îl face din vorbe pe „zecile de hectare pe care Focșaniul le are în domeniul public”. Care zeci de hectare? Vă reamintim că în noiembrie 2014, consilierii pedeliști, acum membri marcanți ai PNL (egal PDL), au votat împotriva  proiectului parcului industrial, pentru crearea căruia Consiliul Județean a preluat 51 de hectare din administrarea Consiliului Local Focșani, deci au votat împotrivă pe motiv că suprafața vizată are destinația de pajiște și nu ar putea fi schimbată. Ori, la momentul ăsta, Focșaniul nu mai are terenuri în suprafață compactă de „zeci de hectare”. Iar cât are, e pajiște. Acum vreți pe islaz? Sau poate, în seria SF-urilor pe care le înșiră, candidatul penelisto-pedelist vrea să facă vreun parc industrial suspendat ori pe planeta Marte, de unde cheamă și investitorii.
    Revenind însă cu picioarele pe pământ, trebuie spus că deja, Consiliul Județean Vrancea a depus la Agenția pentru Protecția Mediului prima variantă a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) privind atragerea în intravilan, echipare tehnico-edilitară și clădiri administrative pentru Parcul Industrial Focșani. Arhitectul șef al județului, Daniela Olaru, a declarat că la nivel județean au continuat procedurile necesare pentru a obține de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice titulatura de parc industrial. „Acestea sunt etape ce trebuie realizate pentru a obține statutul de parc industrial”, a precizat arhitectul șef al județului, Daniela Olaru. Acestea sunt lucruri concrete, aflate deja în derulare, parteneriate între instituții (Consiliul Local Focșani și Consiliul Județean Vrancea). Este ușor să scrii câteva vorbe pe un site, să postezi trei imagini și să promiți că faci ceea ce deja instituții locale și județene au pus în aplicare. Cele cinci mii de locuri de muncă promise acum de peneliștii portocalii sunt ca cei 15 mii de specialiști promiși de CDR în 1996, una dintre cele mai dezastruoase guvernări din perioada post-decembristă. Locurile de muncă sunt necesare și binevenite, la fel și specialiștii, dar atunci când sunt chestiuni concrete, nu doar promisiuni electorale. Este ușor să promiți că vei pocni din degete și vor apărea parcul industrial plus locurile de muncă, dar realitatea este alta: parcul industrial este un proiect aflat deja în derulare, iar investitorii vor veni și vor crea locuri de muncă, odată finalizat acest parc.
    Mai este însă o chestiune despre care candidatul penelisto-pedelist nu zice nimic. Pentru ca un parc industrial să devină realitate și să fie funcțional este nevoie de realizarea unei infrastructuri specifice. „Indiferent câte parcuri industriale am face în Moldova sau în Sud-Estul României, fără autostradă și fără aeroport vorbim povești de adormit copiii despre investițiile străine”, spune pe bună dreptate președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, care a precizat și că dorința administrației județene de a realiza un parc industrial este mult mai veche, numai că din 2004, odată cu venirea la putere a guvernărilor liberalo-pedeliste, acest proiect a fost tergiversat. A fost nevoie ca guvernarea să fie preluată de PSD pentru ca Vrancea să aibă un spijin la Executiv și astfel să fie pus în practică proiectul parcului industrial.
    Pe de altă parte, orice investitor vine, vrea mână de lucru calificată, ori chiar și la momentul actual angajatorii au dificultăți în a găsi oameni calificați în multe meserii. Așa că trebuie analizată structura școlilor de meserii, ce calificări acoperă acestea pe piața muncii, trebuie un dialog cu viitorii investitori astfel încât să fie structurată formarea profesională a tinerilor, șomerilor, a celor în căutarea unor locuri de muncă.
    Nu poți să bați din palme și să răsară locuri de muncă și parcuri industriale. Sunt proiecte ce trebuie gândite pe termen lung, astfel încât să nu se întâmple ca în alte județe, unde au crescut bălăriile în parcurile industriale și unde nu a călcat picior de investitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here