Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

Medicul Gina Scutaru, la Congresul Societății Române de Diabet


Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a organizat, în perioada 25 – 28 mai, la Brașov, cea de-a 42-a ediție a Congresului Național dedicat bolii secolului XXI, așa cum a fost numit diabetul zaharat. La eveniment a fost prezent și medicul Gina Scutaru, coordonatorul Compartimentului de Diabet din cadrul Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani, care de câțiva ani încoace a făcut o tradiție din a se alătura profesorilor și medicilor din lumea întreagă la astfel de evenimente. „Participarea la acest congres îmi oferă oportunitatea de a fi la curent cu toate noutățile din domeniu, precum și de a lămuri anumite controverse legate de medicație sau tratamente. De asemenea, sunt o serie de standuri unde sunt expuse cele mai noi dispozitive de administrare a insulinei și de automonitorizare glicemică, dar și diverse medicamente administrate pe cale orală”, a declarat medicul Gina Scutaru.
Evenimentul științific este creditat cu ore de Educație Medicală Continuă de către Colegiul Medicilor din România. Informațiile obținute la acest congres sunt extrem de folositoare, în condițiile în care la nivelul județului Vrancea sunt înregistrați peste 10.000 de bolnavi de diabet.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?