Ediția: Joi 16 ianuarie 2025 Nr. 6794
Ediția: Joi 16 ianuarie 2025 Nr. 6794

VIDEO : ATACUL LA PERSOANĂ, singura armă electorală a PNL(egal PDL)


Televiziunea națională (TVR) a difuzat aseară o emisiune electorală în care patru dintre candidații înscriși în cursa pentru Primăria municipiului Focșani au avut ocazia de a le arăta focșănenilor ce pot face pentru ei. Din păcate, ceea ce ar fi trebuit să fie o dezbatere, un schimb de idei, fie ele și contradictorii, s-a transformat într-un atac la persoană lansat de candidatul liberalo-pedelist. Acesta a făcut un joc urât, murdar, în care a încercat să-l atragă, din fericire pentru telespectatori, fără succes, pe candidatul PSD, Cristi Misăilă. Acesta din urmă și-a păstrat echilibrul și a vorbit despre programe și proiecte concrete care vizează aducțiunea cu apă, termoficarea, rețelele de utilități, izolarea termică a blocurilor, reabilitarea monumentelor istorice și de cult, etc. De cealaltă parte, candidatul liberalo-pedelist, evident nervos și nesigur, a încurcat milioanele cu miliardele, a încurcat anii (26, 20, 16…), a spus, și citez,: „sunt eu mincinos”, ba chiar că: „liberalii sunt, au fost părtași la hoție”. În ciuda apelului moderatorului de a se limita la ceea ce vrea să facă în Focșani, candidatul PNL(egal PDL) a continuat pe tot parcursul emisiunii să lanseze atacuri la persoana lui Cristi Misăilă. Ceilalți doi candidați, Marius Iorga de la UNPR și Lucian Vulpe de la ALDE, abia au avut timp să-și exprime punctele de vedere din cauza liberalo-pedelistului pus pe harță.
    Atacurile la persoană nu l-au țintit însă doar pe Cristi Misăilă, ci și pe omul de afaceri Ionuț Damaschin, reținut și apoi arestat la domiciliu în dosarul furtului de energie electrică. Evident disperat să atace în orice fel actuala conducere a Primăriei Focșani, liberalul-pedelist a încercat să acrediteze ideea că reținerea omului de afaceri ar avea legătură cu un contract pe care firma acestuia l-a avut cu Primăria Focșani privind achiziționarea unor bănci, fapt total fals, după cum a evidențiat și candidatul PSD, Cristi Misăilă. Interesant este însă că liberalo-pedelistul este prieten cu Ionuț Damaschin, inclusiv pe Facebook. Cei doi au fost văzuți socializând însă și în viața reală, nu doar pe internet. Faptul că a ajuns să-și atace chiar și prietenii în lupta electorală arată cât de disperați sunt liberalii pedeliști.
    Candidatul PNL(egal PDL) nu scapă nicio ocazie de a se lăuda că provine din mediul de afaceri, dar în această emisiune l-a invocat pe Ceaușescu (!) atunci când a vorbit despre felul în care ar trebui să fie administrat Focșaniul. Ori să te dai afacerist de dreapta și să oferi ca exemplu de bună practică administrația comunistă arată cât de mult cred chiar el și liberalii-pedeliști care-l înconjoară în ceea ce spun.
    Candidatul PSD a refuzat, pe bună dreptate, să intre în jocul murdar al penelistului-pedelist, și a adus permanent argumente care țin de administrația locală și de experiența sa în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice, a Gărzii Financiare și a Prefecturii, din postura sa de subprefect. La final, el a arătat însă fotografii cu felul (mai bine zis halul) în care arată firma liberalo-pedelistului și s-a adresat telespectatorilor întrebându-i dacă vor ca Focșaniul să arate așa. Răspunsul este evident: NU!

31 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?