Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Pădurar de la Ocolul Silvic Focșani, trimis în judecată pentru fals intelectual și uz de fals


Polițiștii vrânceni au efectuat verificări care au avut drept obiectiv combaterea delictelor silvice privind exploatarea, transportul, deținerea și comercializarea materialelor lemnoase. Acțiunile s-au derulat în perioada 16-22 mai.
    Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Vrancea, un bărbat din comuna Broșteni a fost trimis în judecată sub acuzația de uz de fals. Se pare că bărbatul a abuzat de calitatea sa de pădurar, emițând 21 de avize prin care s-a comercializat material lemnos. „La data de 19 mai a.c., a fost dispusă trimiterea în judecată a unui bărbat din comuna Broșteni, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de art. 321 alin. (1) din Codul Penal cu aplicarea art. 35 din Codul Penal în formă continuată (35 acte materiale) și art. 323 din Codul Penal cu aplicarea art. 35 din Codul Penal în formă continuată (35 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul Penal. În fapt, în calitate de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Focșani, acesta a emis 21 (douăzeci și una) avize de însoțire prin care a comercializat material lemnos exploatat din partizile de masă lemnoasă constituite în cantonul pe care îl gestionează, în care a înscris la rubrica «Destinatar» date care nu corespund realității, în sensul că a menționat datele de stare civilă ale altor persoane decât cele beneficiare ale materialului lemnos comercializat și 14 (paisprezece) chitanțe, în care a înscris sume de bani neconforme cu realitatea”, au transmis polițiștii.
    Un alt bărbat a fost surprins în timp ce transporta în mod ilegal cherestea cu un autoturism. „La data de 11 mai a.c., ora 15.30, pe DN 2D – comuna Vidra, a fost depistat un bărbat din comuna Nereju, în timp ce transporta cu un autoturism cherestea, însoțită de un documentul folosit anterior la un alt transport de material lemnos”, se arată în comunicat.
De asemenea, polițiștii au confiscat material lemnos și o sumă semnificativă de bani de la administratorul unei societăți, care a fost sancționat contravențional. Pe fir a intrat și Garda Forestieră Focșani, care au găsit și alte nereguli. „La data de 16 mai a.c., administratorul societății a fost sancționat contravențional (…) și s-a dispus confiscarea materialului lemnos, respectiv 25,20 m.c. De asemenea, în urma verificărilor efectuate împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Focșani, la un punct de lucru al societății s-a constatat că a fost livrată cantitatea de 32,23 m.c. lătunoaie din specia rășinoase, pentru care nu au fost emise documente cu regim silvic, respectiv avize de însoțire pentru materiale lemnoase altele decât cherestelele. Bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 19 din Legea nr. 171/2010 și s-a dispus confiscarea contravalorii cantității mai sus menționate, care nu s-a regăsit la punctul de lucru, respectiv suma de 3.364,81 lei”, au transmis polițiștii.

Lemn transportat cu aviz de însoțire expirat

Oamenii legii au mai depistat în decursul săptămânii trecute, pe raza comunei Vidra, un bărbat care transporta o cantitate de cherestea care nu corespundea cu cea menționată în documente. „La data de 18.05.2016, ora 15:00, pe DN 2D – comuna Vidra, a fost depistat un bărbat din comuna Nereju, care transporta cu autoutilitara cantitatea de 12,236 mc. cherestea din specia rășinoase, care nu corespundea cu cantitatea menționată în documentul de însoțire. Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancționării contravenționale (…) și măsura complementară a confiscării”, se mai arată în comunicatul IPJ.
Un alt șofer a fost depistat de polițiști în timp ce transporta material lemnos, deținând un aviz de însoțire a cărui dată era expirată. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar materialul transportat confiscat. „La data de 19 mai a.c., ora 21.00, pe raza comunei Cotești a fost depistat un bărbat din comuna Mera, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 3.00 m.c. lemn de foc, cu aviz de însoțire a cărui termen de valabilitate expirase. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional (…), materialul lemnos fiind confiscat și predat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Focșani”, potrivit aceluiași document.
De asemenea, trei bărbați din Soveja au fost surprinși în timp ce transportau 2 bușteni tăiați în mod ilegal. „La data de 20 mai a.c., ora 23.29, pe raza comunei Soveja au fost depistați trei bărbați, toți din comuna Soveja, care transportau cu un atelaj hipo 2 bușteni din specia brad, având o cantitate de 1,629 m.c., arbori ce au fost tăiați fără drept și sustrași din pădurea situată în punctul «Făcău», proprietate a Ocolului Silvic Soveja. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «tăiere fără drept de arbori» și «furt de arbori»”, după cum au transmis polițiștii.
În comuna Nereju, polițiștii au verificat o societate comercială care deținea mai multe tipuri de material lemnos, dar fără documente. Au fost aplicate sancțiuni, iar lemnele confiscate. „La data de 19 mai a.c., pe raza comunei Nereju a fost efectuat un control la o societate comercială din localitate, în urma căruia s-au aplicat prevederile art. 19 alin. (1) și art. 21 lit. c din Legea nr. 171/2010, constând în aceea că s-au comercializat cantitățile de 4,939 m.c. lemn rotund din specia rășinoase și 8,864 m.c. cherestea tivită rășinoase fără documente de proveniență (avize de însoțire). De asemenea, registrul de evidență a intrărilor – ieșirilor de materiale lemnoase nu era completat la zi. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional potrivit prevederilor mai sus menționate, fiind confiscată contravaloarea cantității de material lemnos, respectiv suma de 5.099,26 lei”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?