Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Două cutremure de 3,8 și 3,3 grade pe Richter în județul Vrancea, joi dimineața


Două cutremure cu magnitudini de 3,8 și, respectiv, 3,3 grade pe scara Richter s-au produs joi dimineața în județul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).
Primul seism, de 3,8 grade pe scara Richter, a avut loc la ora locală 3,41, la o adâncime de 137 de kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (37 km), Râmnicu Sărat (50 km), Târgu Secuiesc (50 km), Focșani (51 km) și Mărășești (60 km). Cel de-al doilea cutremur s-a produs la ora locală 5,31, la o adâncime de 129 de kilometri și a avut magnitudinea de 3,3 grade pe Richter. Orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Focșani (40 km), Covasna (41 km), Mărășești (46 km), Râmnicu Sărat (49 km) și Târgu Secuiesc (51 km).
În luna mai, în România au avut loc 20 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,5 și 3,8 grade pe scara Richter. În 2015, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter și s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău. 
Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimțit și la București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?