Să ne înțelegem din capul locului: acesta nu este un articol publicitar! Medicul stomatolog Nicolaie Neagu cred că nici nu are nevoie de publicitate pentru că îl recomandă, fără urmă de îndoială, dinții perfecți ai celor ce i-au fost pacienți! N-ai cum să nu remarci un zâmbet sănătos, strălucitor, care întinerește brusc figura vreunei cunoștințe ce până deunăzi nu îndrăznea să râdă altfel decât cu buzele strânse! Așa cum mi s-a întâmplat și mie, de am decis să-mi înving frica de dentist și să trec pragul cochetului său cabinet.
Cochet și intimidant, aș putea spune, rememorând prima vizită. La fel de intimidant ca și medicul pe care nu-l văzusem niciodată, dar despre care auzisem atâtea lucruri, culmea, doar bune! Remarc asta pentru că știți cum e: când ajungi în situația de a avea nevoie de un dentist, întrebi în dreapta și stânga și întotdeauna vei constata că părerile sunt împărțite! Așa că am mers la cabinetul său cu inima deschisă, chiar dacă de frica presupuselor viitoare dureri mi se tăiau picioarele! La figurat, desigur, pentru că la propriu, unul dintre picioarele doctorului a fost tăiat… Și mi-a trecut prin minte că eram, oarecum, din acest punct de vedere, pe picior de… egalitate!
A apărut în fața mea în fotoliul rulant, îmbrăcat în costum impecabil, fresh, cu zâmbetul pe buze și o privire francă, deschisă, în ale cărei irizații adânci am ghicit existența poveștii… Și ce poveste!
Campion al URSS la tir, trimis lunetist în Afganistan
Mi-a povestit că s-a născut în satul Manta, regiunea Cahul din Republica Moldova, sat pe stânga Prutului, cu numeroase bălți, lacuri și gârle, și una din cele mai vechi localități din sudul Basarabiei. A venit pe lume într-o familie obișnuită, cu cinci copii, trei băieți și două fete din care, spune doctorul Neagu, doar frații mai trăiesc. Copilăria a durat, în cazul său, numai cinci ani pentru că „la 5 ani m-au luat la școală obligatoriu. Am fost la școala rusă, așa era pe atunci. Am stat la internatul de copii de mic, doar sâmbăta și duminica ne dădeau drumul acasă, în rest stăteam acolo. Clasele I-VIII așa le-am făcut, apoi am plecat la Cahul, la Liceul Sanitar. Așa că vedeți, am fost cam singur de mic. Dar așa mi-a și plăcut, singur, de sine stătător”, spune doctorul Neagu.
Povestește despre copilăria sa în cuvinte simple, puține, de parcă aceasta s-a grăbit să treacă prea repede. Totuși, faptul că nimic nu e întâmplător în viața unui om pare să fi fost perfect valabil și în cazul viitorului stomatolog. „Mi-a plăcut mult sportul, am făcut handbal, baschet, volei, dar cel mai mult mi-a plăcut tirul. Am făcut tir de performanță, am medalii din vremea aceea, dar au rămas la Moldova… În 1971 am fost campion al URSS la tir”, a spus doctorul Neagu.
Numai că bucuria obținerii acestei performanțe a fost umbrită de recrutarea sa pentru trimiterea în Afganistan. De abia ce pășise în adolescență când a fost luat și trimis obligatoriu, timp de șase luni, la cursuri de pregătire intensive. Dar spune că niciun curs, nicio povestire, nicio informație căpătată acasă cu privire la ce înseamnă misiunea și războiul nu a putut descrie realitatea din acea lume aridă, din acea civilizație necunoscută în care el a fost trimis ca lunetist! Un copil și o armă, aruncat în misiuni greu de înțeles, care nu prevesteau încă războiul ce avea să se declanșeze în 1979 când, chiar de Crăciun, URSS trimitea trupe în Kabul… „Am stat în Afganistan șase ani, din 1973 până în mai 1979. Chiar de ziua mea, pe 4 mai, m-am întors acasă. Nu aveai de ales, trebuia să te supui, să execuți ordinele chiar dacă erai sau nu de acord cu ce se întâmpla. Pur și simplu, după ce am făcut acel curs de pregătire, ne-au îmbarcat în avion și ne-am trezit în Kabul. Eram gardă de corp. Când plecam în misiuni eram luneta 1. Aproape doi ani și jumătate, verișorul meu a fost luneta 2”, spune stomatologul.
Îmi explică faptul că în acele vremuri, în Afganistan erau doi miniștri care se luptau între ei pentru putere, iar forțele rusești, din care și el făcea parte, trebuiau să asigure, probabil, reușita unuia dintre ei… sau a niciunuia, după cum vorbesc documentele acelor ani. „Rușii au făcut numai nenorociri acolo, beții, prostituție, violuri, bătăi… Am avut timp să văd toate astea în cei șase ani petrecuți acolo. Eu, ca lunetist, eram trimis în misiuni și trebuia să stau camuflat zi și noapte. Terenul din acea zonă este foarte arid, mai mult piatră, căldura foarte mare, dar trebuia să rezist! Da, a trebuit și să trag, ținteam de la distanță și trăgeam. Nu am avut încotro, dacă nu trăgeam eu, și dacă nu nimeream, mă omorau ei. Cine a fost în război știe…”, povestește doctorul Neagu, întrerupând brusc firul poveștii. De parcă acele amintiri ar fi încă prea vii în inima lui. De parcă durerea morții trimise de la distanță, care nu se aude, nu se vede și poate nici nu e timp să se simtă ar fi revenit, cruntă, în prezent, aici în Focșani, în cabinetul stomatologic din care, culmea, toată lumea pleacă mulțumită și fericită!
Asistent la un spital de detoxifiere, apoi student la medicină
Viața trebuia să meargă mai departe, Nicolaie Neagu fiind nevoit să depășească suferința și durerea cu care s-a întors din Afganistan și care, așa cum spunea Dostoievski într-una din scrierile sale, „sunt întotdeauna obligatorii pentru o conștiință largă și o inimă profundă”, fiindcă „oamenii cu adevărat mari încearcă o mare tristețe pe pământ”…
Și dacă tot făcuse Școala Sanitară înainte de experiența din Afganistan, s-a angajat ca asistent la un spital de detoxifiere aflat în regiunea Cahul. „Acolo erau tratați toți bețivanii, veneau la dezalcoolizare. Dar eu am vrut mult să devin medic așa că am intrat la Facultatea de Medicină din Chișinău. După un an și jumătate de medicină generală am ales să fac stomatologie. Facultatea am terminat-o în 1984. Eram deja căsătorit, băiatul s-a născut în 1981, iar fata în 1985. Locuiam în Cahul și lucram ca chirurg stomatolog la stațiunea balneară Nufărul Alb. Întâi s-a numit «Drujba», adică prietenie, și apoi i s-a pus denumirea de «Nufărul Alb»”, povestește doctorul Neagu.
A trecut Prutul pentru binele celor doi copii
Și anii au trecut, și viața doctorului Nicolaie Neagu părea să-și fi stabilit un făgaș stabil și sigur, pe care nu credea că-l va schimba vreodată. Existența lui se împărțea între cabinet, cursuri de specializare, soție și copii pe care îi iubește mult și despre care povestește cu mândrie că sunt acum, la rândul lor, stomatologi în Franța.
De altfel, pentru binele lor s-a decis să treacă Prutul și să se mute în România. „Profesorii copiilor mei mi-au spus că sunt dotați și că ar fi bine să îi dau la școală în România. Nu mă puteam muta dintr-o dată, trebuia să le pot asigura aici existența, așa că din 1990 și până în 1994 am făcut naveta între Cahul și Galați. Până la amiază lucram la Cahul la stațiunea balneară și apoi treceam vama Oancea și veneam la Galați, unde lucram prin comunele din jur. În 1994 m-am mutat definitiv în România, la Galați, cu familia, cu copiii. Am fost angajat la Spitalul Județean din Galați, am restaurat dispensarele din jurul Galațiului… Copiii au făcut medicina, au avut întâi un cabinet la Otopeni… Între timp am divorțat, apoi ei au plecat în Franța, unde au cabinete și sunt stabiliți foarte bine”, a povestit doctorul Neagu.
17 cabinete înființate în România
De când se află în România, medicul Neagu spune că a avut 17 cabinete. De șase ani s-a stabilit în Focșani, de unde nu mai crede că va pleca. S-a recăsătorit cu Mariana Neagu, cea care îi este astăzi asistentă și pe care a cunoscut-o tot în cabinet. Venise cu o mătușă la stomatolog și pur și simplu s-au îndrăgostit! De atunci lucrează împreună, iar alături de ei și-a început cariera și tânăra doctoriță stomatolog Ramona Andreea Coman.
Împreună, redau sănătatea și estetica danturii adulților și copiilor, oferind servicii de chirurgie stomatologică, implantologie, endodonție, pedodonție, ortodonție și protetică. Chiar dacă în ultimii doi ani stomatologul Nicolaie Neagu a fost din nou greu încercat, fiindu-i amputat un picior ca urmare a diabetului de care suferă, a rămas de un optimism molipsitor! Și un OM care, cu stăpânire de sine și calm, răbdare, hotărâre și nervi de oțel a trecut prin toate încercările vieții cu capul sus, dedicându-se cu profesionalism și seriozitate, oamenilor din județul nostru!
