Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Caraman (MDRAP): Există un fenomen de îmbătrânire a funcționarilor publici


Există un fenomen de îmbătrânire a funcționarilor publici, în condițiile în care aproape 61% dețin un grad superior și doar 4,5% sunt debutanți, a declarat, marți, Sirma Caraman, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). „Dacă analizăm structura, legat de ocuparea funcției publice, vedem că avem aproape 61% grad superior. Deja vedem o îmbătrânire a funcționarilor publici. Avem numai 20,7% grad principal, 13,75% asistenți și numai 4,59% debutanți. Prin strategia pe care o avem astăzi și va intra în Guvern în aprobare se prevede ca pe orice funcție care se eliberează prin plecare la pensie să angajăm debutanți, încercând să atragem forță de muncă din rândul tinerilor”, a precizat ea, în cadrul conferinței „Capitalul uman al României — forța de muncă adecvată din economie și producătorul de valoare adăugată în societate: cum recuperăm ce am ignorat în ultimii 25 de ani”, găzduită de Institutul Bancar Român.
    Sirma Caraman a menționat că în administrație în prezent lucrează 1.000.184 de persoane — personal contractual (în sănătate, învățământ, administrația centrală și locală) și funcționari publici. Dintre cei 164.125 de funcționari publici, 73.903 lucrează în administrația centrală, iar 90.222 în administrația locală. Există de asemenea 42.000 demnitari (miniștri, parlamentari și aleși locali) care beneficiază însă de indemnizație, nu de salariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?