Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

Povești de la Pediatrie. Copilă abandonată de mamă, pe patul de spital sub supravegherea tatălui


Tristă și abătută, o fetiță se plimbă agale pe holurile Spitalului Municipal „Sf. Pantelimon”, căutând parcă cu privirea pe cineva. La numai nouă ani, nu poate fi internată singură, așa că o întreb dacă se află în grija cuiva. Cu vocea tremurândă îmi spune că se află la Secția de Pediatrie alături de tatăl său, însă acesta s-a dus să-i cumpere o periuță de dinți și ea a ieșit să se mai plimbe. O salată cu pește consumată în urmă cu două zile a trimis-o pe patul de spital, unde a primit diagnosticul de toxinfecție alimentară. În timpul discuției a venit vorba și de mama sa, moment în care Angelica Maria se întristează și mai tare. „Mama ne-a abandonat și pe mine și pe celelalte două surori în urmă cu aproape doi ani. A plecat ca să muncească în Italia, dar acolo a cunoscut un bărbat cu care s-a mutat în Ialomița. Noi am rămas în grija tatălui și a bunicii”, îmi spune fetița.
    În acest timp își face apariția și tatăl care, vizibil îngrijorat, își întreabă fata de ce a părăsit salonul. „Eu am lăsat-o pe secție, dar cred că s-a plictisit de a ieșit afară. Acum se simte mai bine și sper ca mâine, poimâine să fim externați. Am stat cu ea, că mama a uitat-o și pe ea, și pe celelalte două. A plecat la concubin, așa că am divorțat. Eu am câștigat custodia fetelor și nici nu mă aștept să aibă pretenții ca să le crească ea, în condițiile în care pe cea mică a părăsit-o când avea numai patru luni. Eu m-am chinuit cu ele, dar nu îmi pare rău, că mă ascultă și îmi aduc numai bucurii. Muncesc cu ziua la pădure ca să le pot asigura tot ceea ce au nevoie. Mă descurc destul de bine și fac tot posibilul ca să nu le lipsească nimic”, mi-a povestit Mugurel Călin (34 de ani).
    În timp ce tatăl său povestește, pe chipul copilei se poate citi mândria și bucuria că acesta luptă pentru ele și se implică în tot ceea ce fac. „Ne ajută și la teme, atât pe mine, cât și pe sora mea mai mică, care este în clasa pregătitoare. Celei de doi ani îi face și baie, ne pregătește mâncarea și ne spune povești. Încearcă să-i țină locul mamei cât poate el de bine și pot spune că reușește”, a mărturisit fetița care pare că s-a maturizat peste noapte.
    Cazul tatălui care a ales să-și însoțească fetița chiar și pe patul de spital nu este singular, Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean „Sf. Pantelimon”  Focșani, declarând că însoțitor poate fi orice persoană din familie. „Nu este o regulă generală ca mama să fie alături de copil pe perioada internării. În cazul în care aceasta a decedat sau nu se află în țară, copilul poate fi supravegheat și de tată sau de orice altă rudă. E drept că situațiile în care stă tatăl cu copilul sunt izolate”, a declarat Alina Cosma.
   

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?