O tânără de 24 de ani a ajuns la spital ieri, în urma unui accident rutier care s-a produs pe strada Republicii, pe trecerea de pietoni de la Ceasul Rău. Ea a fost acroșată de un VW Passat, condus de o șoferiță de 44 de ani.
Conducătoarea auto le-a spus polițiștilor că s-a asigurat din stânga, dar nu a mai apucat să se asigure și din dreapta pentru că a acroșat-o pe tânără. „Conducătoarea unui autoturism marca VW Passat, în timp ce se deplasa pe strada Republicii dinspre Casa Cărții către Ceasul Rău, la marcajul pietonal de la intersecția cu Bulevardul Independenței, nu a acordat prioritate de trecere unei tinere, care traversa marcajul pietonal, din dreapta sa, și a acroșat-o cu roata din dreapta față. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a pietonului, care a fost transportat la UPU pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale”, ne-a spus inspector principal Claudiu Marinică de la Biroul Rutier Focșani.
Pe durata cercetărilor la locul accidentului, traficul rutier s-a aglomerat, fiind dirijat de polițiști.