Profesorul Cătălin Mocanu este inspector școlar pentru istorie și științe socio-umane. A absolvit Facultatea de Litere-Istorie-Teologie, secția Istorie-Filosofie, a Universității „Dunărea de JosË® din Galați. Din anul 2000 este profesor titular la Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș” din Adjud, iar de anul trecut este inspector școlar pentru istorie și științe socio-umane. Spune că nu-i stă în fire să facă lucrurile la întâmplare și detestă amatorismul.
Al. N.: Pentru început, vă rog să ne spuneți câteva lucruri despre dumneavoastră, pentru cititorii cotidianului „Monitorul de VranceaË®.
C. M.: Voi începe cu o remarcă, pe care o făcea cu peste șapte decenii în urmă marele romancier Camil Petrescu: „eu nu pot vorbi obiectiv decât la persoana întâiË®. Am absolvit cursurile Școlii Nr. 2 Mărășești în 1991, apoi am urmat cursurile Liceului Teoretic „Emil BottaË® din Adjud, între 1991-1995, specializarea istorie – științe sociale. În 1999 am absolvit, ca șef de promoție, Facultatea de Litere-Istorie-Teologie, secția Istorie-Filosofie, a Universității „Dunărea de JosË® din Galați. În anul 2000, am absolvit cursul de studii aprofundate „Antichități clasice, arheologie daco-romană și medievală româneascăË®, la aceeași universitate. În același an, m-am titularizat pe catedra de istorie la Colegiul Tehnic „Gheorghe BalșË® din Adjud, unde funcționez ca profesor de istorie și în prezent. De la 1 septembrie 2015 sunt și inspector școlar pentru istorie și științe socio-umane la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Așadar, am o evoluție educațională umanistă încă de la începutul studiilor liceale. Doresc doar să mai adaug că le sunt recunoscător părinților, pentru că biblioteca din casa părintească mi-a facilitat posibilitatea de a citi, în vreme ce dascălii pe care i-am avut în școala generală, în liceu și în facultate, cărora le voi purta o sinceră recunoștință, au așezat, fiecare în parte, o cărămidă la temelia formării mele cultural-educative.
Al. N.: Domnule profesor Cătălin Mocanu, care este rolul istoriei și al stiințelor sociale în formarea elevilor, viitori cetățeni ai societății democratice?
C. M.: Domnule Alexandru Nedelcu, adresându-mi această întrebare, în parte ați și oferit un răspuns. Eu pot, cel mult, să nuanțez acest răspuns. Vedeți dumneavoastră, se problematizează, în continuare, rolul științelor umaniste în formarea individului, ce comportamente sociale dezirabile trebuie să se formeze în școală. În ultimă, instanță, ce reprezintă sau câtă pondere mai are școala în societatea informațională și de consum. Aș începe cu o intuiție a filosofului existențialist francez Jean-Paul Sartre: „Problema nu constă în ceea ce a făcut istoria din tine, ci ceea ce ai făcut tu din ceea ce a făcut istoria din tineË®. Educația este percepută în prezent ca o funcție vitală a societății contemporane. De la școală, societatea așteaptă astăzi totul: să transmită tinerilor o cunoaștere acumulată de-a lungul secolelor, să-i ajute să se adapteze la o realitate în continuă transformare, să-i pregătească pentru un viitor imprevizibil. Soluția tuturor problemelor grave și cronice cu care se confruntă societatea contemporană – fie că este vorba de poluare, de diminuarea resurselor naturale neregenerabile, de adaptarea la schimbare – este căutată în educație și în școală. Educația și școala contemporană suportă presiuni tot mai mari din partea celorlalte subsisteme ale societății. Aceste presiuni vin dinspre toate sectoarele de activitate, cărora școala le livrează forța de muncă, dar vin și din partea elevilor și părinților; aceștia așteaptă de la școală garanția succesului social, ceea ce înseamnă concomitent prosperitate materială, dezinvoltură în relațiile sociale, contribuția activă la construirea societății. Toate presiunile exercitate asupra sistemului educativ contribuie la modificarea rolului școlii: dintr-o instituție autonomă, relativ izolată, specializată exclusiv în transmiterea științei de carte, școala a devenit interfața în relația dintre individ și societate, spațiul social specific, în care se manifestă disfuncțiile și tensiunile societății și, prin aceasta, prevenția și terapia acestora. De câte ori am ocazia, le spun și le repet colegilor mai tineri ce responsabilitate socială apasă pe umerii noștri, responsabilitate care se va accentua în anii următori. Noi, profesioniștii sistemului educațional, trebuie să facem față tuturor provocărilor, trebuie să fim deschiși și permanent racordați la toate canalele de comunicare, dacă se poate. Cine pierde contactul cu realitatea este iremediabil pierdut, iar societatea îl ignoră. În urmă cu câteva decenii, când celebrul viitorolog Alvin Toffler spunea: „Analfabetul de mâine nu este cel care nu știe să scrie și să citească, ci cel care nu știe cum să scrie și cum să citeascăË®, afirmația era, evident, șocantă. Astăzi, însă, vedem cât de actuală este. Și ce va urma în deceniile următoare…
De câteva decenii în Occident și de câtva timp la noi, se accetuează asupra interdisciplinarității, multidisciplinarității și transdisciplinarității în predare-învățare-evaluare. Transdisciplinaritatea presupune abordarea integrată a curriculumului, prin centrarea pe problemele vieții reale, pe problemele așa cum apar ele în existența cotidiană, cu focalizare pe identificarea de soluții, rezolvarea de probleme ale lumii reale, în scopul dezvoltării competențelor pentru viață. Nici istoria, nici științele sociale nu mai pot fi studiate ca discipline de învățământ în sine, ci în perspectiva a ceva, orientându-l pe elev, viitorul cetățean, să găsească răspunsuri și soluții. Viziunea pragmatică este definitorie, în acest sens.
Al. N.: Domnule profesor, la începutul anului au produs o oarecare vâlvă în societate, din păcate mai puțin în școli, propunerile pentru noul plan-cadru pentru gimnaziu. Cele trei variante propuse de Institutul de Științe ale Educației au fost dezbătute, societatea civilă raportându-se în diverse moduri. În final, de curând a fost adoptată varianta finală. Dumneavoastră cum apreciați ceea ce s-a întâmplat și varianta finală adoptată?
C. M.: După două zeci și cinci de ani de reformă sau de reformare a învățământului românesc – pentru că una este reforma, ca rezultat, și alta reformarea, ca proces – perioadă în care am trăit reforma ca elev, student, profesor debutant, profesor aspirant la obținerea gradelor didactice și, iată, inspector școlar, pot spune că rezultatele nu sunt pe deplin mulțumitoare pentru mine. Cel puțin în ceea ce privește învățământul umanist. Nu sunt în posesia unor informații care să ateste dacă ceea ce s-a realizat până acum este ceea ce s-a dorit sau ceea ce s-a putut realiza până acum. Sunt foarte curios să văd noile programe școlare pentru istorie și educație socială – noua disciplină introdusă la clasele gimnaziale, după cum aștept și prezentarea paradigmei după care vor fi create. Consider că transparența este esențială în acest moment, iar ocultarea nu este benefică nimănui. În orice caz, identitatea românească ar trebui să se reflecte într-un proiect atât de important, care este planul-cadru. Conform Constituției, art. 4, alin. (2), „România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socialăË®, așa că eu nu văd nicio problemă ca patriotismul să fie o valoare. În toate statele civilizate această componentă este reliefată, așa că eu văd o racordare la o viziune generală. Dacă nu istoria cultivă acest sentiment ales, atunci cine?
Al. N.: Domnule profesor, ne puteți destăinui câteva lucruri despre activitatea de inspector școlar?
C. M.: Este o activitate solicitantă și care presupune asumarea de responsabilități în deplină cunoștință de cauză privind consecințele deciziilor adoptate. Nu-mi stă în fire să fac lucrurile la întâmplare și detest amatorismul. Doresc doar să manageriez în mod corect și transparent învățământul istoric și socio-umanistic din județul Vrancea și să nu dezamăgesc pe cei care au încredere în mine. Iar când lucrurile sunt făcute în mod corect, rezultatele bune și foarte bune sunt inevitabile: premiul I la clasa a VIII-a, mențiune la clasa a IX-a, premiul al III-lea la clasa a X-a – la olimpiada de istorie, faza națională, precum și o mențiune la psihologie – faza națională de științe socio-umane, pentru județul nostru, în acest an școlar. Eu nu am niciun merit, dar trebuie să le mulțumesc tuturor factorilor implicați în obținerea acestor rezultate – elevi, părinți, cadre didactice, structuri manageriale. Aceste rezultate, coroborate cu celelalte rezultate de excepție înregistrate de județul Vrancea la alte olimpiade și concursuri școlare, demonstrează calitatea învățământului vrâncean. În definitiv, aceste rezultate încununează eforturile noastre.
Al. N.: Domnule profesor Cătălin Mocanu, vă mulțumesc pentru timpul acordat și vă doresc spor la muncă în continuare!
C. M.: Și eu vă mulțumesc pentru că mi-ați oferit ocazia de a împărtăși cititorilor ziarului „Monitorul de VranceaË® aspecte ale activității mele și vă asigur că voi face tot ceea ce-mi stă în putere ca activitatea mea să stea sub semnul corectitudinii și al transparenței decizionale.