Deținuții sărbătoresc Paștele prin activități artistice, religioase și întâlniri cu copiii

0
360


Pentru ca spiritul Sfintelor Sărbători de Paști să fie resimțit și de cei aflați în detenție, specialiștii din cadrul Sectorului educație și asistență psihosocială al Penitenciarului Focșani, cu sprijinul partenerilor din societatea civilă, organizează, în această perioadă, o serie de activități artistice, religioase și sociale. În acest cadru de sărbătoare, persoanele aflate în custodia Penitenciarului Focșani vor participa la activitățile dedicate Sfintei Sărbători a Învierii Domnului, al căror scop este implicarea, sensibilizarea și responsabilizarea acestora, prin valorificarea abilităților, aptitudinilor și intereselor lor.
     În cadrul programului „Săptămâna Altfel”, în colaborare cu elevi ai Åžcolii Generale nr. 3 și ai Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani au fost organizate, la sediul unității, dezbateri interactive, având ca temă „Jertfa din iubire” și „Rezultatele unui comportament infracțional în plin proces de dezvoltare a personalității”. De asemenea, cei 17  deținuți cuprinși în programul de școlarizare, clasele I – IV, au participat, sub coordonarea învățătorului colaborator, la manifestări artistice de tipul: cerc de lectură, muzică, dezbateri și concursuri tematice, competiții și întreceri sportive de șah, tenis de masă, organizate la nivelul Penitenciarului Focșani.
    În colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea și Buzău, s-a organizat, la sediul unității, o întâlnire între deținuți părinți și copiii, acestora aflați în centre de plasament sau la asistenți maternali. Sub egida „Cupa Sărbătorilor Pascale” s-au desfășurat o serie de activități sportive, constând în concursuri de tenis de masă și șah. 
Totodată, voluntari ai Serviciului Umanitar pentru Penitenciare – Filiala Moldova, împreună cu grupul de voluntari de la Matca, au susținut un program moral-religios cu specific pascal, la care au participat și membri ai familiilor deținuților implicați în activitate. Tot în această perioadă, preotul colaborator va desfășura activități în cadrul programului special de pregătire duhovnicească pentru Paști. Totodată, prin intermediul televiziunii cu circuit închis, vor fi difuzate filme și documentare specifice persoanelor custodiate, urmărindu-se astfel, transmiterea mesajului pascal de îndreptare și curățire morală și spirituală. „Obiectivele vizate în cadrul acestor activități sunt păstrarea tradițiilor specifice acestei sărbători, cultivarea atitudinilor pro-sociale în rândul persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, sprijinirea comportamentelor acestora de schimbare și menținerea contactelor cu familia și comunitatea, în scopul facilitării reinserției sociale și creșterii șanselor de incluziune a persoanelor aflate în penitenciar, după liberare”, a transmis subcomisar Georgeta Gură, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here