GALERIE FOTO : Elevii Școlii Rîmniceni au dus daruri vârstnicilor și persoanelor cu handicap din Centrele din Măicănești

0
1010


Șaizeci de pachete pline cu dulciuri, fructe și alte bunătăți au fost dăruite de copiii Școlii Rîmniceni vârstnicilor din Centrul de Îngrijire și Asistență Măicănești și alte 17 tinerilor găzduiți în Centrul de Reabilitare și Recuperare Neuro-psiho-motorie din localitate. Acțiunea a avut loc în cadrul ineditului proiectul intitulat „Muncim și dăruim”, inițiat de profesoara Ana Toader și derulat împreună cu colegele ei, Luminița Desrobitu și Gabriela Ungureanu. Banii cu care s-au cumpărat darurile au fost obținuți din vânzarea bijuteriilor refăcute de elevi împreună cu profesoarele lor, bijuterii pe care au putut să le achiziționeze toți cei care au dorit să dea o mână de ajutor și să contribuie la bucuria persoanelor ocrotite în cele două instituții.  
 Potrivit celor spuse de profesoara Ana Toader, „Muncim și dăruim” a fost un proiect de suflet, o lecție de viață, o poveste care continuă… „Am mers la Centrul de Îngrijire și Asistență Măicănești, unde am susținut un program artistic, apoi au fost distribuite cele 60 de pachete pregătite pentru vârstnicii care locuiesc acolo. Am putut vedea bucuria din ochii acelor oameni încărcați de ani, dar și emoția de pe chipurile copiilor care le-au oferit darurile și felicitările realizate de ei, la școală. Apoi, i-am vizitat pe tinerii care sunt găzduiți în Centrul de Reabilitare și Recuperare Măicănești. Aceștia s-au bucurat enorm de cadourile primite, dar și de prezența elevilor Școlii Rîmniceni. Ne-au prezentat desene realizate de ei, iar noi i-am lăudat și i-am felicitat. Cel mai emoționant moment trăit de mine a fost acela când o fată din centru m-a îmbrățișat spontan, spunându-mi: «Felicitări, doamna!». Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui minunat proiect. Vă port în suflet pe fiecare și vă felicit! Prin vânzarea bijuteriilor «reanimate» am reușit, împreună, să aducem un strop de fericire în sufletele unor semeni. Mulțumesc!!!”, este mesajul transmis de inițiatoarea acestui proiect, profesoara Ana Toader.
 Prin acțiunea lor, copiii Școlii Rîmniceni, părinți, bunici și alți oameni care au sprijinit acest demers au demonstrat că atunci când îți pasă cu adevărat de cei aflați în nevoie, poți să le aduci bucurii indiferent câtă muncă ar implica asta. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here