Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO : Elevii Școlii Străoane au sărit în ajutorul unei familii aflate în nevoie



Elevii de la Școala Gimnazială Nr.1 Străoane, sub îndrumarea profesoarei de religie ortodoxă Mihaela Ragea, au realizat o acțiune cu scop umanitar. Aflată la cea de-a treia încercare de a învăța împreună bucuria de a dărui, activitatea „Dar din dar aduce bucurie” a fost prezentă și anul acesta în programul de activități din săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun”. Cadrul didactic împreună cu elevii au venit în sprijinul semenilor aflați în nevoi speciale. Este vorba despre familia Miroiu din cartierul Neicu, oraș Panciu, formată din șapte membri care se descurcă destul de greu, mai ales în ceea ce privește asigurarea hranei pentru copii.
„La aflarea acestei triste situații, elevii au reacționat pozitiv, s-au mobilizat și au făcut pachete cu hăinuțe, rechizite și mâncare, pe care le-au oferit familiei Miroiu. Gestul elevilor i-a mișcat atât pe copii, cât și pe mama acestora, care ne-a mulțumit pentru darurile oferite și ne-a mărturisit că vorbele duioase și pline de încurajare și dragostea atâtor elevi i-a dat speranțe de mai bine. Prin această acțiune de binefacere s-a urmărit mai ales educarea elevilor în sensul ajutorării semenilor aflați în situații speciale, dovedindu-se încă o dată că școala poate oferi exemple de bune practici, folositoare întregii comunități”, a transmis profesoara Mihaela Ragea.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?