„Săptămâna altfel” a debutat în cadrul Școlii Gimnaziale „Dimitrie Gusti” din Nereju cu o campanie de reciclare. Inițiativa a fost a profesoarei de matematică, Mirela Măciucă, care a dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la poluarea pe care o produc oamenii.
„Săptămâna aceasta, elevii au fost profesorii noștri. Au reciclat 196 kg PET-uri, 502 kg hârtie, 599 kg sticlă, 373 kg DEEE, 35 kg doze aluminiu și altele. Vreau să le spun că sunt mândră de ei și le mulțumesc că le pasă de mediul în care trăiesc”, a transmis profesoara Mirela Măciucă.