Cântărețul american Prince a murit, la vârsta de 57 de ani, anunță surse citate de site-ul american TMZ. Prince Rogers Nelson a fost găsit mort în studioul său de înregistrări, situat în Paisley Park, California.
Potrivit șerifului local, Jason Kamerud, autoritățile au fost solicitate pentru o urgență medicală, găsind o persoană decedată. Conform TMZ, autoritățile cercetează cauzele decesului celebrului cântăreț american.
Prince s-a făcut remarcat în Minneapolis (statul Minnesota), la sfârșitul anilor 1970, abordând un stil original care combină influențele funk, rock și pop. Albumul său din 1980, „Dirty Mind”, i-a adus aprecierea din partea publicului, iar albumul „1999”, lansat doi ani mai târziu, a avut un succes răsunător. Albumul „Purple Rain” și filmul cu același titlu, lansate în 1984, i-au adus celebritatea pe plan mondial. Acest disc s-a menținut 24 de săptămâni în fruntea topurilor americane și conține, în afara piesei care îi dă titlul, alte două mari hituri – „Let’s Go Crazy” și „When Doves Cry”. „Purple Rain” a fost recompensat cu două premii Grammy, iar filmul omonim, regizat de Albert Magnoli, a primit Oscarul pentru cea mai bună coloană sonoră originală.
În anii 1990, Prince a avut o serie de dispute cu casa de discuri care îi producea albumele și, pentru o vreme, a ales să fie recunoscut printr-un simbol. Ulterior, Prince și-a reluat numele și a revenit în fruntea topurilor muzicale cu albume precum „Musicology” (2004), „3121” (2006) și ” LOtUSFLOW3R” (2009). Anul trecut, în decembrie, Prince i-a luat prin surprindere pe fanii săi, lansând, fără niciun anunț prealabil, un nou album de studio, cu 12 piese. Albumul conține și două piese ce au fost lansate anterior, „Baltimore”și „Screwdriver”, însă acestea au fost incluse pe noul disc în versiuni reorchestrate. Precedentul album de studio al artistului american, intitulat „HITRUN Phase One”, a fost lansat la începutul lunii septembrie 2015. Discul a fost lansat în exclusivitate, pe platforma Tidal.