VIDEO : Vor focșănenii să mai ude ficusul de la Cotroceni? (Sau despre marile dezamăgiri politice)

9
4737


Și în primul și în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Vrancea a ales candidatul PSD, Victor Ponta. Ponta a câștigat la diferență mare primul tur, cu 49,95%, în timp ce Klaus Iohannis a obținut numai 26,82%. În Focșani însă, deși tot pe primul loc a ieșit, scorul candidatului PSD a fost mai scăzut decât la nivel județean, adică 37,8 %, iar al lui Klaus Iohannis mai mare, respectiv 31,5 %. În turul doi al alegerilor, în Vrancea, Victor Ponta a obținut 53,77%, iar Klaus Iohannis-46,22%. Focșănenii însă l-au ales în majoritate – 54,51%, pe Klaus Iohannis, iar cu Victor Ponta au votat 45,49%. Propaganda liberală, concretizată în primul rând într-un neîntrerupt discurs al urii, a reușit să-i convingă pe focșăneni că Iohannis este omul care va schimba destinul acestei națiuni. Ce a urmat însă, nu se aștepta nimeni. Nici măcar cei mai pesimiști dintre analiștii politici. Sau simpli votanți.
    Frumoșii tineri din diaspora au trimis noi scrisori publicului de oriunde, prin care și-au exprimat de această dată crunta dezamăgire față de cel ales, care trebuia să le dea țara înapoi. Intelectualii au bătut fără milă tastele și au plâns lacrimi de cerneală văzând cum Făt-Frumos din lacrimă se transformă în…ficusul de la Cotroceni. Cel mai rău însă au suferit oamenii simpli, trăitori în orașe mai mari sau mai mici, cei care s-au lăsat seduși de retorica manipulatoare a liberalilor despre persoanele educate, cu studii superioare, din mediul urban, care ar fi de-a dreptul… țărani needucați dacă l-ar vota pe Victor Ponta (sigur vă amintiți de propaganda penelistă, care a încercat divizarea României între bătrâni senili și tineri cool, între țărani săraci cu duhul și orășeni intelectuali, între moldoveni ușor de păcălit și ardeleni civilizați, etc., etc).
    Acești oameni, care au căzut în plasa lipicioasă țesută de activiștii liberali, își exprimă acum, inclusiv pe rețelele de socializare, desigur, dezamăgirea față de cel pe care l-au ales și care acum a ajuns de râsul generației Facebook, care-l batjocorește în fotografii și filmulețe. Aceeași generație care l-a ales.
    La un an și câteva luni de la instalarea candidatului PNL la Palatul Cotroceni, focșănenii încep să înțeleagă că au greșit dând credit unui om care pare mai interesat de excursii și vacanțe în străinătate decât de ce se întâmplă în țară, care nu a făcut nimic de când a preluat mandatul decât să tragă sforile astfel încât să aibă guvernul său, cu masca unui Cabinet tehnocrat, guvern care să impună oamenii liberalilor în teritoriu. Numirea traseistului politic Sorin Hornea la conducerea Prefecturii Vrancea este cel mai elocvent exemplu în acest sens. Iar faptul că Hornea provine de fapt din rândul pedeliștilor, care încet dar sigur acaparează „marele PNL”, nu face decât să sporească dezamăgirea celor care au crezut în balivernele liberalilor.
    La alegerile din 5 iunie, focșănenii vor avea șansa de a îndrepta, deocamdată la nivel local, eroarea de la alegerile prezidențiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here