Cu prilejul Sfintelor Sărbători Pascale, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea propune vrâncenilor o relaxantă vacanță în armonie cu natura. În perioada 30 aprilie – 02 mai, DJST Vrancea vine „cu o oferă atractivă de cazare” în cadrul Centrului de Agrement Gălăciuc. Situat în zona montană a Vrancei, Centrul de Agrement Gălăciuc este cunoscut pentru aerul curat și peisajele pitorești, ideale pentru o mică vacanță liniștită. Centrul de agrement este așezat în partea de nord a județului Vrancea, în localitatea Tulnici, la o distanță de 62 km de municipiul Focșani. Având o capacitate de 225 locuri pe serie, cazarea se face în cabane din lemn și zid, amplasate în mijlocul unei frumoase păduri de conifere, oferind un peisaj de neuitat. Camerele au 2-6 locuri, în funcție de preferințe. Centrul dispune de un Complex alimentar renovat în anul 2012, cu sală de mese modernă de 180 locuri, bucătărie modern utilată, club, unde se pot desfășura activități cultural-educative, terasă, teren de volei, teren de handball, scenă în aer liber pentru spectacole și loc de joacă pentru copii. Prețul unei zile de cazare în perioada precizată este de 50 lei pentru o persoană. Pe parcursul mini-vacanței, cei care aleg o detașare de stresul urban, mai pot vizita Rezervația naturală Cheile Tișiței, Cascada Putnei, Păstrăvăria Lepșa, Casa memorială Moș Ion Roată, monumentele istorice de la Soveja, Mărăști, Mărășești sau Stația Seismică Vrâncioaia.