Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO : Un cățel latră la… mașina hingherilor pe Bd. București din Focșani


Dacă v-ați îndoit până acum de inteligența patrupedelor, videoclipul  vă va spune mai mult decât o pot face cuvintele. Părăsind scara blocului pentru a mă îndrepta către muncă, un cățel nu m-a putut lăsa să-mi continui drumul, fără să-i observ indignarea. El lătra din răsputeri la o dubă oprită pe Bulevardul București, zona sud. Apropiindu-mă, am rămas uimit văzând că micul patruped lătra, de fapt, la o dubă pe care stătea inscripționat „Serviciul Pentru Gestionarea Câinilor Fără Stăpân”. Părea un cățel destul de bătrân, iar în sinea mea mă întrebam: Oare lătra pentru că s-a săturat de libertatea străzii care nu-i oferă siguranța traiului de mâine, dorind și el un stăpân afectuos și un adăpost, măcar în pragul bătrâneții? Oare lătra pentru că tipii din duba aceea i-au răpit toți prietenii de joacă și de atunci e tot mai singur? Sau lătra dintr-un instinct revoluționar, în semn de protest în fața celor de la D. D. S. P. , pentru că toată viața diverși indivizi l-au fugărit, iar acum nu-i dau pace nici la bătrânețe. Cert este că gestul curajos al patrupedului îi va contrazice pe cei care au pus sub semnul întrebării inteligența animalelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?