Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Grupul „Ritm” a obținut două premii I la Concursul „Bucuria Dansului”


Un grup format din patru copii, Ana Suroianu, Bianca Coman, Cristina Răducan și Cristina Enache, elevi la Școala Gimnazială „Ion Basgan” din Focșani și formați la Școala de dans „Ritm” prin coordonarea coregrafului Diana Tănase, au reprezentat orașul Focșani cu mare cinste, la Alba Iulia, în cadrul Concursului Național de Dans „Bucuria Dansului”. Concursul s-a desfășurat în perioada 8-10 aprilie, iar Grupul Ritm a participat cu două dansuri, respectiv un dans tematic („Mămici disperate”) și o fantezie coregrafică. La ambele dansuri au obținut locul 1, diplome și medalii pentru fiecare în parte, dar și un trofeu pe echipă. Concurenții au fost cazați la Hotel Cetate, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local din Alba Iulia.     La concurs au participat peste 400 de copii din toată țara. „Multumesc părinților copiilor dansatori pentru efortul depus în crearea costumațiilor necesare dansurilor, pentru deplasarea la concursuri și nu în ultimul rând, mulțumesc cadrelor didactice și conducerii Școlii „Ion Basgan” pentru promovarea și susținerea talentelor”, ne-a spus coregraful Diana Tănase. În următoarea perioadă, grupul se va pregăti pentru Concursul National de Dans Ritm 2016, ediția a XVII-a, care în ultimii ani s-a desfășurat cu sprijinul Consiliului Local și Primăriei Focșani, în perioada Zilelor Orașului (4-6 iulie). 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?