Mai multe persoane au fost amendate ori s-au ales cu dosare penale ca urmare a neregulilor constatate de polițiști în timpul controalelor făcute pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. În plus, s-au confiscat și cantități însemnate de material lemnos. Astfel, pe 5 aprilie, pe DJ 204, în comuna Suraia, a fost depistat un bărbat din municipiul Focșani, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 5.00 m.c. cherestea din specia brad, fără a deține documente legale de proveniență. Bărbatul a rămas fără încărcătură și a mai primit și o amendă. „S-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto conform art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de material lemnos, care a fost predată în custodia organelor silvice din cadrul Ocolului Silvic Focșani”, au transmis polițiștii.
O zi mai târziu, la Bolotești, a fost depistat un bărbat din comuna Nistorești, sat Bîtcari, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 3.00 m.c. lăturoaie (scândură groasă sau lată cu o lature convexă și alta plană-n.r.) din specia molid, fără a deține documente legale de proveniență. Și în acest caz „s-a dispus sancționarea contravențională a conducătorului auto, conform art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010 și măsura complementară a confiscării cantității de 3,00 m.c. material lemnos, predate în custodia organelor silvice din cadrul Ocolului Silvic Experimental Vidra”, au adăugat polițiștii. Tot la Bolotești, un bărbat din municipiul Focșani a fost depistat în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 1,00 m.c. cherestea din specia rășinoase, fără documente legale de proveniență. Și în cazul lui s-au dispus aceleași măsuri ca și în cazurile anterioare.
La Broșteni, a fost depistat un bărbat din comuna Mera, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 5,00 m.c. lemn de foc, fără documente legale de proveniență. Și în cazul său „s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto conform art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 5,00 m.c. material lemnos, predate în custodia organelor silvice din cadrul Ocolului Silvic Focșani”, au adăugat oamenii legii. În aceeași localitate a mai fost depistat un bărbat din comuna Reghiu, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 1,48 m.c. lemn de foc, fără documente legale de proveniență. Și în cazul lui s-au luat aceleași măsuri.
Dosar penal pentru tăiere ilegală de copaci
De asemenea, în fondul forestier de pe raza comunei Ruginești, a fost depistat un bărbat din aceeași localitate, care a tăiat și sustras fără drept doi arbori din speciile salcâm și arin, dintr-o suprafață de pădure. „În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «tăiere fără drept de arbori« și «furt de arbori», fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic”, spun polițiștii. Într-un alt caz, la Nereju, a fost depistat un bărbat din localitate, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 18,576 m.c. lemn rotund din specia brad, fără a deține documente legale de proveniență. Întreaga cantitate a fost confiscată, iar bărbatul a fost amendat.
Într-un alt caz, „la data de 9 aprilie a.c., ora 15:15, pe DJ 205D – comuna Valea Sării, a fost depistat un bărbat din comuna Nereju, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 25,36 m.c. cherestea din specia rășinoase, cu aviz de însoțire secundar. Cu ocazia primelor verificări efectuate, s-a stabilit că între cantitatea de material lemnos transportată și cea din avizul de însoțire existau neconcordanțe privind cantitatea și sortimentul materialului lemnos transportat. În baza celor constatate, s-a dispus confiscarea cantității de 25,36 m.c. cherestea din specia rășinoase și s-a indicat conducătorului auto să transporte materialul lemnos la un canton silvic din cadrul Ocolului Silvic Experimental Vidra, în vederea predării în custodia organului silvic. Conducătorul auto a refuzat să transporte materialul lemnos la locul indicat de agentul constatator, fapt pentru care s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto conform art. 19 alin. (1) lit. n și art. 21 lit. k din Legea nr. 171/2010 și confiscarea valorică a cantității de 25,36 m.c. material lemnos”, a transmis agent principal Lidia Brașoveanu de la IPJ Vrancea.
De asemenea, pe raza municipiului Focșani a fost depistat un bărbat, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 3,00 m.c. lemn de foc diverse specii, fără ca datele consemnate în avizul de însoțire să corespundă din punct de vedere cantitativ, calitativ și al speciei. Și în acest caz s-a aplicat o amendă, iar lemnul a fost confiscat.
Nereguli constatate la societăți
Nereguli s-au găsit și la societăți comerciale de profil. Astfel, pe 6 aprilie a.c., cu ocazia unui control la o societate comercială de pe raza localității Nereju, s-a constatat faptul că societatea a expediat cantitatea de 8,08 m.c. lemn de lucru din specia rășinoase, fără documente legale de proveniență. De asemenea, registrul de evidență al intrărilor-ieșirilor de materiale lemnoase nu era completat la zi, fapt pentru care s-a procedat la sancționarea contravențională a administratorului societății. În plus s-a dispus confiscarea contravalorii cantității de 8,08 m.c. material lemnos.
Într-un alt caz, „la data de 6 aprilie a.c., polițiștii au efectuat un control la o societate comercială din comuna Nereju, ocazie cu care s-a constatat că societatea a deținut cantitatea de 2,85 m.c. cherestea din specia rășinoase fără documente legale de proveniență conform legii. S-a dispus sancționarea contravențională conform art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010 și confiscarea materialului lemnos în cauză, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Zăbala-Nereju”, explică polițiștii.
Pe strada Mărășești din municipiul Focșani, a fost depistat un bărbat din comuna Nereju, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 1,00 m.c. cherestea din specia rășinoase, fără documente legale de proveniență. Bărbatul a fost amendat, iar lemnul confiscat.