Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Doi studenți vor să construiască o mașină pentru persoanele cu afecțiuni locomotorii


Doi tineri din Republica Moldova care studiază la Facultatea de Mecanică de la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași intenționează să construiască o mașină pentru persoanele cu nevoi speciale locomotorii. Cei doi studenți basarabeni, Adrian Vlas și Ion Ababei, au demarat acest proiect fiind impresionați de cazul lui Alexandru Gomaniuc, Alex, cum îi spun prietenii, un tânăr de 28 de ani din orașul Hîncești, Republica Moldova. Alex a rămas în scaunul cu rotile în urma unui accident.
Studenții au intenția să adapteze un automobil Smart la necesitățile unei persoane cu nevoi special locomotorii integrând o platformă pentru scaunul cu rotile. ‘În acest caz am preluat caroseria de la un automobil Smart. Mașina are la bază un șasiu existent care respectă toate standardele de siguranță. Cutia de transmisie este automată, iar motorul econom. Diferența o face platforma pentru scaunul cu rotile, un mecanism automatizat dotat și cu detecție a obstacolelor și evitare a tamponării. Mașina are încorporate șapte airbag-uri pentru siguranță în caz de accidente, iar un scaun cu rotile este fixat pe platformă. Pe platformă sunt poziționați și senzori de poziționare la nivelul carosabilului. Mașina are încorporat și un sistem antiincendiu și un buton de alarmă. Pentru protecția șoferului, scaunul are o centură de siguranță fixată în cinci puncte. Îmbunătățiri s-au făcut și la nivelul volanului. Am elaborat și o aplicație mobilă, disponibilă pe iOS și Android, fiind astfel oferită posibilitatea de a folosi telefonul pe post de telecomandă pentru pornirea și oprirea motorului, și nu numai’, au declarat studenții.

Pentru transpunerea în realitate a acestui proiect studenții au nevoie de 21.000 de dolari. ‘Acesta este prețul estimat pentru transpunerea în realitate a acestui concept. Bineînțeles, poate exista o marjă de eroare de 20 la sută. Prețul unei astfel de mașini poate fi însă mult mai mic, chiar la jumătate’, a declarat Ion Ababei. Echipa care lucrează la acest proiect intenționează să lanseze o campanie de crowdfunding.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?