Subcomisarul Victor Andoni va trece, mâine, prin cea mai grea încercare din viața lui, și anume operația pe creier pentru scoaterea tumorii cerebrale, operație care este posibilă ca urmare a donațiilor dumneavoastră. În timp record, cei 30 de mii de lei necesari pentru această intervenție s-au adunat, mulți oameni cu suflet generos și inimă mare donând pentru salvarea vieții acestui tânăr. Colegi de muncă, prieteni, rude, politicieni, oameni de afaceri din județul nostru, dar și persoane pe care subcomisarul nu le cunoaște, care au donat pur și simplu din omenie, își îndreaptă acum gândurile lor bune și rugăciunile către tânărul, tată a doi copii mici, care la doar 34 de ani trebuie să treacă prin această grea încercare ca să poată învinge cancerul.
Operația va fi realizată de un neurochirurg de excepție, Sergiu Stoica, de la Brain Institute din cadrul Spitalului Monza din București. Însă pentru recuperarea completă, Victor Andoni va trebui să facă ședințe de radioterapie și alte tratamente pe care le vor stabili medicii post-operator. Pentru toate acestea îi vor fi necesari din nou bani. Astfel, oricine dorește să-l ajute în continuare, poate depune orice sumă în conturile deschise pe numele Andoni Victor, la Garanti Bank, astfel: RO73UGBI0000232003262 RON; RO32UGBI0000232011563 EUR.
Astăzi, subcomisarul Victor Andoni va pleca la București, se va interna, iar miercuri va fi operat. „Nu știu încă exact la ce oră va fi operația, doar că va fi miercuri. Am foarte mare încredere că totul va fi bine! Cred eu că după ora 18.00 voi fi treaz. Trebuia să fac foarte urgent această operație pentru că acest tip de cancer este foarte agresiv. Atinge toți centrii nervoși dacă crește, iar în aproximativ două luni își poate face de cap… Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, și care m-au ajutat să pot face această intervenție la timp!”, a spus subcomisarul Victor Andoni.
„Voi trece peste această încercare!”
Reamintim că în urmă cu două săptămâni, Victor Andoni a fost diagnosticat cu glioblastom, o formă extrem de agresivă de tumoră cerebrală, simptomele care l-au trimis la medic fiind durerile de cap, oboseala accentuată și problemele de vedere.
Sublocotenentul lucrează în poliție din anul 2005. Odată cu angajarea lui, s-au pus bazele compartimentului specializat în combaterea criminalității informatice și a fraudelor cu conturi bancare. În scurt timp, s-a format ca ofițer specialist în efectuarea perchezițiilor informatice, fiind, până în prezent, singurul pregătit în acest domeniu, din poliția vrânceană. În cariera sa a soluționat zeci de dosare și cauze complexe ce au avut ca obiect, printre altele, infracțiuni cu carduri, acces neautorizat la sisteme informatice, pornografie infantilă și fapte din sfera macrocriminalității economico-financiare. S-a implicat în proiecte de prevenire în rândul elevilor a fenomenelor de cyberbullyng, a comportamentelor periculoase pe internet și a fraudelor online.
De fapt, spre aceste lucruri se îndreaptă și planurile de viitor ale subcomisarului Victor Andoni. „În ultima perioadă începusem să cochetez, la muncă, cu partea de prevenție, pe care trebuie neapărat s-o continui. Părinții ori nu au timp să-și observe copiii ori nu înțeleg cât de grave lucruri se pot întâmpla prin intermediul internetului. Mă doare un singur lucru, și anume că din cauza asta ajung să se schimbe comportamente. Tu muncești cu copilul tău, îl educi, îl îngrijești, te străduiești să-l faci după chipul și asemănarea ta, și la un moment dat, un «prieten» de pe Facebook îți distruge toată muncă. Toată viața! Așa că nu voi renunța! Voi trece peste această încercare, fiindcă eu cred că aici mai am, încă, ceva de spus!”, este convingerea lui Victor Andoni.
Victor Andoni are nevoie de ajutor în continuare!
Cu ajutorul vostru, al celor care ați fost alături de subcomisarul Victor Andoni donându-i bani, s-au adunat în timp record cei 30 de mii de lei necesari pentru intervenția chirurgicală pe creier care va fi făcută mâine, la Spitalul Monza. Tânărul, însă, va avea nevoie în continuare de bani pentru ședințele de radioterapie și celelalte tratamente care îi vor fi prescrise după operație, astfel încât să se facă sănătos.
Dacă doriți să-l ajutați în continuare, puteți dona orice sumă de bani în conturile deschise pe numele Andoni Victor, la Garanti Bank, astfel: RO73UGBI0000232003262RON; RO32UGBI0000232011563EUR. Indiferent de sumă, orice donație îl va ajuta pe tânărul subcomisar să-și recapete pe deplin sănătatea. Și viața!