Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

INCENDIU la Avicola, 15.000 de pui au murit


Incendiu vineri seara la Avicola Focșani. Apelul prin 112 s-a primit puțin înainte de ora 23.00, iar la fața locului au ajuns patru echipaje de la Detașamentul de Pompieri Focșani cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Potrivit primelor informații primite de la căpitan Cristina Duță de la ISU Vrancea, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum la o hală. „Se acționează asupra focarelor de incendiu”, ne-a spus vineri seară căpitan Duță, la scurt timp după ce colegii ei au ajuns la fața locului. Intervenția era dificilă deoarece vizibilitatea era scăzută din cauza fumului gros. Se pare că în hala în care a izbucnit incendiul erau pui de câteva zile.

UPDATE! 
15.000 de pui au murit în urma incendiului de la Avicola. De asemenea, focul a afectat și instalațiile folosite pentru creșterea păsărilor. „Incendiul s-a manifestat la o hală de 1000-1500mp, pe o suprafață de aproximativ 100 mp la așternutul din paie, dar și la instalațiile specifice. Din cauza fumului, aproximativ 15 mii de pui din interiorul halei de producție au murit. Cel mai probabil incendiul a pornit de la alimentarea defectă a sistemelor de încălzire” a precizat căpitan Cristina Duță de la ISU Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?