Elevi ai Școlii „Duiliu Zamfirescu” din Focșani, împreună cu profesorul lor, Mihaela Mărgărit, consilier școlar la unitatea de învățământ, au reușit să aducă bucuria și un strop de speranță în inimile a trei copii foarte săraci, care trăiesc în satul Vitănești, comuna Èšifești. Cazul Andreei, al lui Ion și al Mădălinei, în vârstă de 4, 8 și 13 ani, a fost prezentat în paginile cotidianului nostru și poate fi recitit accesând linkul: http://bit.ly/1RR72lh. Impresionați de sărăcia, lipsurile și chinul traiului zilnic al acestor copii, elevii, împreună cu profesorul Mihaela Mărgărit, au strâns haine, încălțăminte, dulciuri, ghiozdane, obiecte de igienă, pături și lenjerie pe care le-au transportat acasă la cei trei copii. Și au fost atât de multe lucruri, încât mai să nu încapă în odăița îngustă și sărăcăcioasă în care se adăpostește biata familie.
Toate aceste daruri au fost strânse în cadrul proiectului „O faptă bună pe săptămână”, inițiat de consilierul școlar Mihaela Mărgărit anul trecut, și care a entuziasmat și a mobilizat remarcabil elevii. „Totul a început anul trecut, la ora de cultură civică, la clasa a VII-a, cu copiii de la Åžcoala «Duiliu Zamfirescu» din Focșani. Le-am dat ca temă pentru acasă să facă o faptă bună. Încet, încet, cu multă stăruință, am reușit să strângem, săptămână de săptămână, atâtea fapte bune, încât, la sfârșit de an școlar, fiecare elev era mândru de lista lui. Am continuat proiectul și anul acesta. Åži pentru că au mai crescut, le-am propus să ne unim forțele și să facem împreună o faptă bună. Articolul din Monitorul de Vrancea «Sărăcia trebuia să poarte niște nume…» a însemnat pentru noi continuarea poveștii. Întâi am dezbătut cazul la clasă. Am avut surpriza să constat că elevii de clasa a VIII-a l-au abordat cu multă maturitate și cu mult simț civic, cu argumente pro și contra”, a spus profesorul Mihaela Mărgărit.
Elevii s-au mobilizat și au început să aducă lucruri pentru fiecare membru al familiei din Vitănești, nu doar pentru cei trei copii, ci și pentru mama și tatăl acestora. Frumos împachetate, elevii le-au pus în cutii pe care au scris numele destinatarului. „Mi-am dat seama că pentru Ion, băiatul cu ochii ageri, nu adusese nimeni încălțări. Mi-am încercat norocul la copiii din clasa întâi. Surpriză! Un tătic de fetiță a cumpărat o pereche nouă, pentru că nu avea acasă măsura 34. Un alt puști a venit cu o sacoșă cu șase perechi pe care nu le mai încălța, spunând, cu multă inocență, că mami le-a curățat și spălat pe toate. Lucrurile prindeau contur”, a spus consilierul școlar Mihaela Mărgărit.
„Speram să le aducem bucurie. Știam că nu îi putem salva”
Odată ajutoarele colectate și frumos aranjate în cutii, elevii s-au pregătit de drum. Problema transportului a fost rezolvată prin bunăvoința unui tată care și-a oferit sprijinul, punând la dispoziție o mașină încăpătoare. „Am pornit spre Andreea, Ion și Mădălina, la Vitănești, Å¢ifești. Speram să le aducem o fărâmă de bucurie, doar atât. Åžtiam că nu noi îi putem salva. Cei cinci elevi, care m-au însoțit, s-au purtat ca niște adulți responsabili. Au cărat cutiile din mașină, le-au desfăcut rând pe rând, în odaia strâmtă și întunecoasă, au stat de vorbă cu copiii și cu mama. M-au impresionat tare atunci când i-au dat mamei punga de detergent de 10 kg și un lighean nou și i-au cerut să spele hăinuțele pe care ei le-au adus din suflet și să nu le arunce după ce se murdăresc. Au instruit-o pe mamă să le dea celor mici dulciuri cu porția, să nu le fie rău. Elevii mei erau, parcă, mai mari decât îi vedeam eu. Ne-am despărțit. Ei bucuroși, noi bulversați! Ne apăreau în minte imagini frânte, precum cea în care Mădălina exclamase la vederea pastei și periuței de dinți: «De când nu ne-am mai spălat pe dinți!», pisicile care se încurcau printre picioarele noastre, ale patului și bagaje…”, a povestit profesorul Mihaela Mărgărit.
„Noi am plantat o sămânță. Povestea continuă”
Grupul de elevi și profesoara lor au fost peste măsură de impresionați de ceea ce au văzut cu proprii ochi acasă la cei trei copii. Ei au realizat cât de norocoși sunt că au o copilărie normală și au constatat, poate, cât de mult contează orice lucru pe care ei îl au și pe care consideră că e atât de firesc să-l aibă, încât nici nu-l mai bagă în seamă, iar alți copii, cum sunt cei din Vitănești, nu îl au.
„A fost trist, deprimant, zguduitor… Exagerez! Am avut și un moment de veselie. Am scos din cutia cu obiecte de igienă un parfum și l-am încercat. În camera strâmtă era un aer închis, usturător. Parfumul s-a împrăștiat repede. «S-a împuțit toată casa!» exclamă, bucuroasă, Mădălina. Copiii mei s-au privit și au râs zdravăn. Întrebările curg, fără răspuns, deocamdată. Am făcut sau nu o faptă bună? Le-am dus haine, iar ei nu au unde să le pună, nu au un dulap! Le-am dus dulciuri, ca desert, iar ei nu au ce mânca! Bagajele noastre au ocupat tot patul și spațiul gol, atât cât mai era. E clar că nu vor sta multă vreme în odaie. Le-am adus rechizite, dar ei nu au o măsuță pe care să scrie, nu mai zic de un raft pe care să le așeze! Îndoiala ne cuprinde și mai mult. Ca să mai stingem din disonanță, ne spunem că noi am plantat o sămânță. Poate apar și altele. Povestea continuă. Mulțumesc, copii! Mulțumesc, părinți!”, a transmis Mihaela Mărgărit, profesor consilier școlar la școala „Duiliu Zamfirescu” Focșani.
