Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Copaci rămâne în arest


Mihai Copaci, fostul șef al CAS Vrancea, rămâne în arest. Decizia aparține magistraților de la Curtea de Apel Galați, care au respins contestația lui Copaci, formulată împotriva încheierii de ședință din data de 24 martie a Tribunalului Vrancea, prin care s-a menținut măsura arestului preventiv.
    Copaci se află în arest de mai bine de o lună, măsura fiind dispusă inițial de magistrații de la Tribunalul București, la propunerea DNA-Structura Centrală. Procurorii l-au reținut pe Copaci după un flagrant, în timpul căruia ar fi primit 1.000 de euro mită. Săptămâna trecută, Mihai Copaci a fost trimis în judecată, dosarul său fiind trimis spre soluționare magistraților de la Tribunalul Vrancea. Odată cu înregistrarea dosarului pe rolul instanței vrâncene, a fost luată în discuție și măsura preventivă, care a fost considerată ca fiind legală și temeinică, motiv pentru care a fost menținută. Decizia l-a nemulțumit pe fostul șef al CAS Vrancea, care a făcut contestație, dar nu a avut câștig de cauză nici la Galați. Decizia luată ieri este definitivă.
    Procurorii DNA l-au acuzat pe Copaci de luare de mită, în rechizitoriu arătându-se că ar fi primit, pe parcursul unui an, suma de 3.500 euro și 3.500 lei de la o persoană din conducerea Spitalului Adjud, pentru a facilita finanțarea corespunzătoare a unității medicale.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?