Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Cum se calculează impozitul pe dividende


Acționarii firmelor care primesc dividende trebuie să fie atenți la plata impozitului către bugetul de stat. Finanțiștii vrânceni avertizează că, de la 1 ianuarie, a intrat în vigoare reducerea impozitului asupra veniturilor din dividende la cota de 5%. Această cotă se aplică dividendelor distribuite din acest an.
Conducerea Administrației Județene a Finanțelor Publice arată că veniturile sub forma de dividende, inclusiv câștigul obținut ca urmare a deținerii de titluri de participare definite de legislația în materie la organisme de plasament colectiv, se impun cu o cotă de 5% din suma acestora, impozitul fiind final. „Obligația calculării și reținerii impozitului pe  veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor/sumelor reprezentând câștigul obținut ca urmare a deținerii de titluri de participare de către acționari/asociați/investitori. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor/câștigurilor obținute ca urmare a deținerii de titluri de participare, distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor/asociaților/investitorilor până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul pe dividende/câștig se plătește până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor. Impozitul datorat se virează integral la bugetul de stat”, spun reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Vrancea.
Finanțiștii precizează că plătitorii de venituri din dividende trebuie să depună o declarație privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat. Pentru aceste venituri trebuie calculată și contribuția de asigurări sociale de sănătate. Aceasta se stabilește de inspectorii Fiscului prin aplicarea cotei individuale de 5,5% asupra venitului brut. „Pentru persoanele fizice care realizează venituri din dividende, baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate reprezintă totalul veniturilor brute din dividende, în bani sau în natură, distribuite de persoanele juridice, realizate în cursul anului fiscal precedent, raportat la cele 12 luni ale anului. În anul 2016, persoanele care realizează venituri din dividende nu datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri, dacă realizează venituri din salarii, din pensii, din activități independente, din asocierea cu o persoană juridică-contribuabil potrivit Titlulul II sau III din Codul Fiscal rescris, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, indemnizații de șomaj, pentru creșterea copilului, ajutor social acordat potrivit Legii nr.416/2001, indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă drept urmare a unui accident de muncă sau unei boli profesionale, așa cum sunt enumerate la art. 155 alin. (1) lit. a) – d), g), i). -1), din Legea nr.227/2015, cu exceptia veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală”, arată AJFP Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?