Cu ocazia a 390 de ani de la prima atestare documentară, autoritățile locale din Odobești derulează până în luna septembrie mai multe proiecte de promovare a istoriei localității. Unul dintre acestea este cel prin care vor fi reeditate două serii de cărți poștale cu imagini din anii â80 și dinainte de Al Doilea Război Mondial. „Este cunoscut faptul că anul acesta l-am dedicat din punct de vedere al activităților culturale, aniversării primei atestări documentare. Deși inițial am intenționat să reedităm doar cărți poștale din perioada 1910-1945, în urma consultării publice pe care am derulat-o în spațiul online, cetățenii ne-au sugerat că ar fi bine să reedităm și cărți poștale din perioada anilor â70-â80. De aceea, vineri, pe 25 martie, de Buna Vestire, în Centrul Civic al orașului vom da startul lansărilor celor două serii de cărți poștale”, a declarat primarul Daniel Nicolaș.
Organizatorii au pregătit programul acestor lansări, care vor avea loc în fiecare lună și vor culmina pe 16 septembrie 2016 când la Festivalul „Toamna Odobeșteană” se va organiza un simpozion pe această temă și vor fi lansate mai multe lucrări. „Lansând cele două cărți poștale din două epoci total diferite vom contribui la cunoașterea orașului de către tânăra generație și la reconstrucția identitară a localității. Pentru acest lucru dorim să implicăm în acest proiect toate generațiile. Dacă noi am copilărit înainte de 1989, părinții și bunicii noștri au muncit și au construit acest oraș. Nu putem șterge cu buretele munca părinților noștri. Ideologia vremii trebuie condamnată, dar munca odobeștenilor trebuie pusă în valoare și recunoscută. Îi invit pe toți odobeștenii la începutul sărbătorii spirituale a Orașului în imagini, vineri, de Buna Vestire”, ne-a mai spus Daniel Nicolaș. Dacă afișele și materialele promoționale sunt ținute la secret de autorități pentru ca surpriza să fie pe măsură, am aflat însă că fiecare odobeștean participant va primi o carte poștală pentru a o trimite celor dragi.