Președintele Federației Române de Rugby, Haralambie Dumitraș, a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, că forul național a recurs la un nou format în acest an pentru Cupa României în dorința de a aduce cât mai multe echipe să participe la competiție. ”Cupa României este cea mai veche competiție a rugbyului românesc. Avem un aer nou în acest sezon, un nou format de competiție, pentru a aduce cât mai multe echipe să participe la această aventură. Este un prilej de a vedea la lucru toți jucătorii seniori din primele eșaloane ale rugbyului românesc, de a vedea la lucru jucătorii internaționali și le urez succes tuturor. Este un prilej de bucurie, un mod de a se exprima și de a câștiga un loc în echipa națională a României pentru viitoarele competiții, atât Nations Cup de la București, cât și turneele din toamnă și, mai ales, marea aventură care va începe anul viitor, meciurile de calificare pentru Cupa Mondială din Japonia”, a declarat Dumitraș.
Într-o declarație ulterioară pentru AGERPRES, președintele FRR a menționat că intenția Federației este de a mări numărul echipelor care vor evolua în SuperLigă din sezonul următor. ”Începem de jos, s-a făcut o treabă foarte bună la nivelul dezvoltării, trebuie să consolidăm și înalta performanță. În formatul de anul trecut au fost constatate mici deficiențe, dar cel mai important lucru este imaginea pe care o dăm sportului. Atunci când joci în fiecare zi aceleași meciuri nu mai prezintă interes. De aceea este important să avem un panel mai mare de echipe participante, să promovăm rugbyul în mai multe orașe din România, în mai multe regiuni. Chiar mă bucur de participarea Iașului în SuperLigă. Sper ca încă trei echipe să se alinieze și participăm la aventură împreună”, a spus Haralambie Dumitraș.
În conferința de presă desfășurată la sediul FRR au fost prezenți căpitanii echipelor care vor participa în Cupa României: Remus Zaharescu (Știința Petroșani), Bogdan Lungu (RC Bârlad), Octavian Scolobiuc (CSM Bucovina Suceava), Mihăiță Zaina (CS Năvodari), Gabriel Dănăilă (RC Galați), Florin Maxim (CSUAV Arad), Antonio Savu (U Cluj), Vlad Voievod (CS Mănăștur), Adrian Ion (CSM București), Andrei Bucurescu (Dinamo), Ștefan Drușcă (Poli Iași), Mădălin Baraulea (RC Buzău), Cristi Cornei (Steaua), Stelian Burcea (Timișoara Saracens), Constantin Pristaviță (CSM Știința Baia Mare). ”Începem o competiție într-un nou format. Timișoara este deținătoarea tuturor trofeelor de anul trecut care s-au pus în joc, acum avem un lot numeros, cinci achiziții noi, singurul regret este că anul acesta e doar un singur trofeu pus în joc pentru că ne-am fi dorit să luăm mai multe”, a spus căpitanul echipei de pe Bega, Stelian Burcea (Timișoara Saracens).
La rândul său, stelistul Cristi Cornei a precizat că gruparea din Ghencea are ca obiectiv principal câștigarea Cupei, principala rivală fiind Timișoara Saracens, cea care i-a învins pe ”militari” în finala de anul trecut. ”Anul acesta vrem să câștigăm Cupa, anul trecut ne-a învins Steaua. E un format mai bun acum, ai mai multe șanse, chiar dacă pierzi un meci, poți câștiga altele”, a menționat și căpitanul vicecampioanei CSM Știința Baia Mare, Constantin Pristaviță.
Reprezentanții echipelor din ligile inferioare și-au exprimat dorința de a face o figură cât mai frumoasă în meciurile din Cupă, de a demonstra omogenitatea loturilor și creșterea în valoare a jucătorilor, pentru a intra în atenția tehnicienilor de la lotul național, subliniind că partidele din Cupă sunt un bun prilej de afirmare pentru rugbyștii tineri. Prima competiție din sezonul 2016-2017 din rugbyul românesc, Cupa României, va debuta pe data de 19 martie, la start aliniindu-se 15 echipe, împărțite în două grupe valorice.
Astfel, în prima grupă valorică se regăsesc echipele care evoluează în prima ligă valorică din campionatul intern, iar în cea de-a doua, echipele din Divizia Națională de seniori și Divizia A. Faza grupelor va începe pe 19 martie, cea a sferturilor de finală se va desfășura pe 7 mai, cea a semifinalelor pe 14 mai, iar finala va avea loc pe 28 mai.
Componența este următoarea:
Grupa I-a valorică: Timișoara Saracens (campioana en titre), CSM Știința Baia Mare (vicecampioana), CSM Olimpia București, CSA Steaua, CS Universitatea Cluj, CS Dinamo București și CS Politehnica Iași. În prima grupă valorică se va juca un tur Berger, după care se va întocmi clasamentul intermediar al grupei.
Grupa a II-a valorică: CS Știința Petroșani, CS Năvodari, RCM Galați, RC Bârlad, CSM Bucovina Suceava, CSUAV Arad, RC Buzău, CS Mănăștur. În grupa a doua valorică, echipele sunt împărțite în două serii: Seria ”Albastră” â CS Năvodari, RCM Galați, RC Bârlad, CSM Bucovina Suceava și Seria ”Roșie” â CS Știința Petroșani, RC Stejarul Buzău, CSUAV Arad și CS Mănăștur Cluj. În cea de-a doua grupă valorică se va juca în serii, tur și retur, fiecare cu fiecare, după care se vor întocmi clasamente/serii, primul joc urmând să fie în 19 martie, iar ultimul pe 23 aprilie. După stabilirea clasamentului va urma un baraj de calificare în sferturile de finală pe care îl vor disputa, pe 29 aprilie, ocupantele locurilor unu din cele două serii.
În ceea ce privește faza sferturilor de finală, se va proceda prin tragere la sorți. Astfel, se vor forma două grupe valorice, în prima urnă urmând să fie introduse ocupantele locurilor finale 1, 2, 3 și 4 din prima grupă valorică, iar în cea de-a doua urnă se vor introduce ocupantele locurilor 5, 6 și 7 din prima grupă valorică și învingătoarea meciului de baraj dintre cele două echipe câștigătoare ale Seriilor Albastră și Roșie. Pe rând, pentru fiecare meci, se va extrage câte o bilă care va conține numele echipei din fiecare urnă valorică. Partidele se vor desfășura pe terenurile echipelor din prima urnă valorică.
Semifinalele vor avea loc pe 14 mai, urmând să participe învingătoarele din sferturi, astfel: Semifinala 1 â învingătoarea din Sfertul 1 cu învingătoarea din Sfertul 4; Semifinala 2 â învingătoarea din Sfertul 2 cu învingătoarea din Sfertul 3. Meciurile din semifinale vor avea loc pe terenurile primelor echipe.
Câștigătoarele partidelor vor disputa finala Cupei României, pe 28 mai.