Persoane necunoscute au pătruns, pe geam, într-un apartament din Obor și au făcut dezastru. Potrivit polițiștilor, individul sau indivizii, necunoscuți până acum, au intrat într-un apartament de la parterul blocului, care nu este locuit, după ce au spart geamul de la baie. Nu s-a furat nimic, dar multe lucruri din interior au fost distruse.
Cea care a observat geamul spart și dezordinea din casă a fost mama proprietarului, care a și sesizat poliția. În urma primelor verificări s-a stabilit că bunurile sunt în casă, semn că nu s-a furat nimic. Totuși, atât pe jos cât și prin pat au fost găsite bunuri distruse, iar altele erau răvășite. Rămâne ca polițiștii să stabilească ce s-a întâmplat și cine a intrat în apartament. Nu este exclus ca cineva, care știa că proprietarii nu sunt acasă, să se fi adăpostit în apartamentul cu pricina.
În timp ce din apartamentul din Focșani nu s-a furat nimic, dintr-o casă din satul Terchești, comuna Popești, hoții au plecat cu ceva bunuri. Sesizarea la poliție s-a făcut marți, iar casa ar fi fost spartă în noaptea de luni spre marți. O femeie le-a spus oamenilor legii că locuința fiului său a fost spartă și că s-au furat bunuri în valoare de câteva sute de lei. Polițiștii au făcut primele verificări și au întocmit un dosar penal, în care fac în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Rămâne ca poliția să stabilească cine sunt autorii, dat și să recupereze bunurile furate din casă.
De asemenea, la Slobozia Bradului s-au furat copaci. Este vorba despre 12 cireși și 12 pruni. Potrivit polițiștilor, copacii au fost scoși din pământ.