Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Pensiile de serviciu ale militarilor, polițiștilor – 80% din salariu


Senatul a decis, luni, ca militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime de cel puțin 25 de ani, să beneficieze, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din salariu, precum și plafonarea pensiei la cuantumul de 100% din baza de calcul. Senatorii au modificat astfel Ordonanța de urgentă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetar și au aprobat raportul comisiei de buget cu 92 voturi pentru, 2 împotrivă și 3 abținere.
Potrivit celor adoptate, „militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (…) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din salariu. Pensia militară de stat stabilită, recalculată, actualizată potrivit dispozițiilor legale în vigoare, inclusiv prin aplicarea prevederilor din legea privind statutul cadrelor militare, nu poate depăși cuantumul de sută la sută din baza de calcul (…) utilizată la stabilirea, recalcularea, actualizarea pensiei. Reprezentantul Guvernului a susținut ordonanța, fără amendamentele comisiei.
În decembrie 2015, Guvernul a aprobat ordonanța de urgență prin care se modifica, între altele, Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel încât la stabilirea bazei de calcul folosită în cazul pensiilor militare de stat să fie luate în considerare doar salariile lunare brute realizate, fără includerea sporurilor și a altor drepturi bănești de care beneficiază militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special. Ordonanța mai stabilea că militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (…) de cel puțin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?