Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitatea Olteni, comuna vrânceană Vârteșcoiu, a fost sfințită duminică, 13 martie 2016. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. În continuare, ierarhul, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în locașul de cult proaspăt sfințit. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul.
La sfârșitul slujbei de sfințire, Înaltpreasfinția Sa a explicat rânduiala târnosirii unei biserici și importanța acestui moment în istoria unei comunități. „Asemenea bisericii, care, așa cum ați văzut, a fost unsă cu Sfântul și Marele Mir, doar persoana umană este unsă cu Sfântul și Marele Mir, ce simbolizează darurile Preasfântului Duh, pe care noi le invocăm să fie revărsate atât asupra pruncului botezat, cât și, în cazul nostru, asupra locașului de cult. De aceea, frățiile voastre să vă considerați binecuvântați de Dumnezeu, că v-ați învrednicit să contribuiți la înfrumusețarea, din nou, a sfântului locaș, construit cândva de către strămoșii dumneavoastră; că v-ați făcut datoria să redați frumusețea ce se cuvine Casei lui Dumnezeu și, totodată, să vă simțiți mângâiați sufletește că aveți posibilitatea să vă îmbisericiți, adică să participați la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe religioase, într-un locaș sfințit, peste care s-a pogorât harul Preasfântului Duh. Să nu uitați niciodată că aici, în spațiul sacru al bisericii, experimentați bucuria și fericirea din Împărăția lui Dumnezeu, pe care El a pregătit-o pentru oameni, încă de la întemeierea lumii”, a subliniat Întâistătătorul Eparhiei Buzăului și Vrancei.
După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a binecuvântat și noua casă praznicală a parohiei, ridicată în apropierea locașului de rugăciune. La slujbe au participat numeroși credincioși din localitate și din împrejurimi, care, după tradiție, au avut posibilitatea să treacă prin Sfântul Altar, să se închine și să sărute Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce. În semn de apreciere pentru întreaga activitate desfășurată până în prezent, preotul paroh, Constantin Ovidiu Cotîrlan, a fost hirotesit sachelar. De asemenea, Chiriarhul locului a primit din partea comunității parohiale o icoană cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Biserica Parohiei Vârteșcoiu-Olteni a fost sfințită, prima dată, în anul 1860, de către vrednicul de pomenire episcop Dionisie Romano, dar, în urma degradării, între anii 2010-2015, la inițiativa actualului paroh și prin contribuția enoriașilor, s-au realizat ample lucrări de consolidare și renovare, refăcându-se pardoseala și zugrăveala exterioară. Locașul de cult a fost dotat cu mobilier și obiectele de cult necesare, în timp ce Sfânta Masă a fost refăcută din piatră.